Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 13-08-2020)
EUR 4.8344 RON
USD 4.0836 RON
GBP 5.3431 RON
CHF 4.4894 RON
XDR 5.7606 RON
XAU 253.512 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Realizări și virtualizări în Canada
Stire publicata in

Nu știu exact cînd și de ce a început să-mi fie frică de cuvîntul "realizări"œ și de altele din aceeași familie. Poate mi s-a urat insistent, de vreun revelion, să am numai realizări în anul care avea să vină, cu variantele a) pe toate planurile sau b) depline, și mi s-a părut că mi se cere prea mult. Sau poate pentru că am ajuns, conform socotelilor statistice, undeva pe la mijlocul vieții, cînd omul începe să se uite în urmă și să-și cîntărească realizările, iar în cazul meu bilanțul nu e chiar consistent. Înclin să cred că această frică mi s-a declanșat într-o zi de vară din anul 2000, cînd m-a vizitat la Québec, unde locuiam de vreo trei ani, vărul meu de la New York, însoțit de o prietenă de-a lui care se stabilise în Canada de multă vreme. Veniseră în oraș numai pentru cîteva ore, așa că au văzut ce se putea vedea în grabă "“ Castelul, Citadela, cîteva străzi din Orașul Vechi "“ și m-au refuzat cînd le-am propus să-și încheie vizita cu un ceai la mine acasă, iar cînd mi-am repetat invitația, prietena vărului meu i-a spus: "Hai, că vrea să ne arate și el (adică eu) ce a realizat"œ. Într-adevăr, una dintre primele mele impresii despre Canada, și poate printre cele mai persistente, a fost că am ajuns într-un loc unde poți să faci o mulțime de lucruri, fără să te lovești de tot felul de obstacole. Eu nu-mi pusesem în gînd cine știe ce înfăptuiri, venisem printr-un program de burse și mă bucuram să văd Lumea Nouă. Cu totul alta e situația unui imigrant, care trebuie să acumuleze rapid realizări, semne ale reușitei în măsură să-i confirme că hotărîrea de a pleca a fost cea bună. Dar chiar și așa, doar student-turist, eram mulțumit să constat cu cîtă ușurință reușesc, de pildă, să-mi fac o asigurare de sănătate, să închiriez un apartament, să obțin un permis de bibliotecă valabil și noaptea, să rezolv alte probleme mai mărunte sau mai importante, fără așteptări îndelungi, incertitudini, încurcături sau accidente administrative, și chiar să-mi fac planuri pe termen mai lung. Începuse chiar să-mi placă să fiu eficace și eficient într-un mediu previzibil, era o senzație nouă și reconfortantă, pentru că, desigur, România fusese și pentru mine o culegere de probleme administrative adesea dificil de rezolvat. În discuțiile cu prietenii, lăudam Canada pentru buna organizare și pentru gradul înalt de încredere socială care fac, împreună, ca totul să meargă ca pe roate.

Treptat m-am obișnuit cu mersul ca pe roate, apoi ceva, greu de precizat, a început să mă nemulțumească. Parcă e prea multă organizare și planificare aici, regimuri de pensie unde poți să cotizezi imediat ce termini școala și-ți găsești de lucru, ipoteci pe 25 de ani pentru casă, pe 10 ani pentru mașină, cerere pentru loc la grădinița "Les Petits Castors"œ de făcut înainte de a întîlni pe cineva cu care să întrevezi eventual posibilitatea de a face un copil, asigurare de moarte "Tranquillité Obsèques"œ ca să nu fii o povară pentru cei apropiați. Fuga asta în viitor nu înseamnă trăit într-o proiecție? Desigur, nimeni nu e obligat să facă nimic din ce-am pomenit, desigur, așa e peste tot, iar în România începe să fie din ce în ce mai la fel, dar parcă aveam mai multă priză la realitate... (e punctul unde renunț să-mi mai lămuresc nemulțumirile).

Așa se face că, dacă-mi pune cineva redutabila întrebare "Și cum e în Canada?"œ, răspund, în funcție de starea în care mă aflu, că e un loc unde poți să faci ușor o mulțime de lucruri (cînd sînt pus pe fapte mari) sau că e un loc unde poți să te irealizezi la fel de ușor organizîndu-ți minuțios viitorul (cînd sînt abulic). Deși îmi dau seama că e vorba doar de imagini nu cu mult mai consistente decît acea Canadă din copilărie, confecționată din poveștile unchilor mei de la Toronto și din cadourile pe care mi le aduceau "“ tricoul alb-albastru cu Maple Leafs, bomboanele din zahăr de arțar, pozele cu Niagara, vederile cu zgîrie-nori.

Întrebarea "Cum e în România?"œ e la fel de redutabilă. Pentru că circulă și aici, în Canada, mai multe Românii diferite, care uneori se amestecă sau intră în coliziune în nesfîrșitele discuții despre aici/acolo, înainte/acum, noi/ei. Sînt, desigur, Româniile fiecăruia, alcătuite din oameni, locuri și lucruri peste care s-au așezat straturi-straturi de nostalgie. Există o Românie mizerabilistă a celor care nu mai vor să știe nimic de-acasă. O alta infatuată, populată de oameni superiori canadienilor în materie de "cultură generală"œ, în general, dar și în domenii specializate (de curînd, am auzit o poveste cu un informatician specialist în servere care susținea că făcea virtualizare în România cînd ăștia de-aici nici nu știau ce-i aia). O alta festivă, Românie de 1 Decembrie, cu dansuri populare, expoziții cu icoane pe sticlă, obiecte de artizanat, fotografii cu biserici de lemn din Maramureș, afișe cu mari români. Fiecare face pereche cu o altă Canadă. Discuțiile ajung să semene cu un slalom printre imagini, clișee, caricaturi, rectificări și nuanțe, la capătul căruia am senzația frustrantă că nu mă mai pot apropia de România din realitate. Între România și Canada se interpun atîtea realizări, irealizări și virtualizări, încît, uneori, nu mai știu pe ce lume sînt.

Alexandru Gurău
este cercetător în științe politice la École Nationale d"™administration publique, Québec. Îl găsiți la http://www.caligraf.net.

Foto: Florin Lăzărescu

Publicat la 18-11-2011 17:15, Sursa www.dilemaveche.ro