Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 18-04-2024)
EUR 4.9763 RON
USD 4.6625 RON
GBP 5.8158 RON
CHF 5.1291 RON
XDR 6.1402 RON
XAU 356.868 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Mesajul lui Băsescu de 1 Decembrie: Vă îndemn, ca semn al mândriei de a fi român, să arborați steagul național
Stire publicata in

Președintele Traian Băsescu a transmis presei mesajul său către români cu o zi înainte de 1 Decembrie. Pe lângă urările sale călduroase, președintele le-a cerut românilor să arboreze steagul național ca semn al mândriei de a fi român.

"Cu prilejul Zilei Naționale a României, doresc să adresez urările mele cele mai călduroase de sănătate, bucurie și prosperitate tuturor românilor, din țară și din diaspora. Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârșit, prin patriotismul și jertfa lor, Marea Unire de la 1918. Este, de asemenea, o zi a memoriei dedicată evenimentelor și personalităților care, prin viziune și loialitate față de idealul național, au jucat un rol covârșitor în afirmarea identității statale în modernitate", se arată într-un mesaj al președintelui Băsescu, publicat de Administrația Prezidențială.

Potrivit documentului, Ziua Națională este o zi în care românii sunt chemați să își manifestăm solidaritatea cu cei afectați de criza economică.

"Nu în ultimul rând, este o zi în care suntem chemați să ne manifestăm solidaritatea cu cei afectați de perioada dificilă pe care o traversăm și să ne exprimăm totodată încrederea în viitorul pe care-l putem construi împreună, așa cum ni-l dorim, într-o societate liberă și democratică. Vă îndemn, ca semn al mândriei de a fi român, să arborați steagul național, fie că sunteți în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, așa cum se cuvine, Ziua României! La mulți ani!", se arată în finalul mesajului șefului statului.

Publicat la 01-12-2011 06:15, Sursa www.adevarul.ro