Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 25-04-2024)
EUR 4.9763 RON
USD 4.6386 RON
GBP 5.8067 RON
CHF 5.0843 RON
XDR 6.1159 RON
XAU 346.893 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Ziua Națională pe înțelesul albanezilor din Slatina: "momentul când oltenii au trecut Carpații să-și elibereze frații"
Stire publicata in
Ziua Națională pe înțelesul albanezilor din Slatina: "Momentul când oltenii au trecut Carpații să-și elibereze frații"

Drapelul românesc flutură în fiecare an, de Ziua Națională a României, deasupra prăvăliei "Atletul albanez" din Slatina, iar cei care trec pragul bragageriei sunt întâmpinați cu urarea "La mulți ani! Trăiască România". Albenezii din zonă sunt recunoscuți pentru rețetele unice de bragă

Despre tradiția arborării drapelului în prăvăliile albaneze, Hashim Memish - etnic albanez din Slatina și reprezentant al acestei comunități - susține că aceasta datează de zeci de ani, pentru că așa au procedat și părinții săi și la fel s-a întâmplat și pe vremea regimului comunist. Anul acesta, steagul țării noastre a fost pus lângă cel al Uniunii Europene

Hashim Memish a declarat că această alăturare a celor două steaguri la prăvăliile albaneze din Slatina trebuie interpretat ca o "premoniție", o anticipare a momentului aderării României la Spațiul Schengen în viitorul foarte apropiat.


Arborarea steagului a fost mereu o tradiție

"De când mă știu, prăvăliile noastre au arborat steagul. Totdeauna. Și părinții pregăteau steagul românesc și îl arborau în Ziua Națională și în timpul regimului și oamenilor le-a plăcut acest lucru. Sufletul nostru vibrează alături de sufletul celorlalți frați români în Ziua Națională, care are o mare însemnătate, similară cu sărbătorile noastre religioase mari, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți membri ai familiei Memish. Privim drapelul ca pe un semn de stabilitate, ne mândrim cu el și îl pregătim pentru arborare cu o zi înainte", a mai declarat Hashim Memish, a mai declarat etnicul albanez, care de trei ani a primit și cetățenia română.

Comunitatea albanează din Slatina are o vechime de trei secole

Român și albanez în același timp, Hashim Memish vorbește de ziua de 1 Decembrie ca despre momentul în care "au trecut oltenii Carpații ca să își elibereze frații" și menționează că s-a considerat român și înainte de a dobândi cetățenie română, având în vedere că s-a născut, a învățat și a trăit la Slatina întreaga sa viață.

"Poate noi, familia Memish, am găsit cheia să pătrundem în inimile românilor și în intimitatea sufletului lor și acest lucru ne-a făcut să dăinuim aici peste trei sute de ani, fapt ce arată că avem respect și acest popor este glorios și tolerant. Altfel n-am fi stat aici atât de mult timp. Sunt convins că românii își iubesc țara. Că mai sunt unii care uită, asta e o problemă a lor", a completat Hashim Memish.

El este din 2009 și cetățean de onoare al Slatinei iar pe unul dintre pereții prăvăliei sale steagul tricolor este așezat la loc de cinste alături de diploma de cetățean de onoare, de fotografii cu personalități care au trecut pragul cofetăriei și de articole de presă.

Istoria bragagiilor

Cofetăria "Atletul albanez" - sau, cum e cunoscută de localnici, 'La albanezi' -, din Slatina, este cea mai veche firmă românească privată, care nu și-a întrerupt activitatea de mai bine de 90 de ani iar rețetele de bragă, citro, înghețată și halviță sunt aceleași pe care le-au folosit cu succes toate generațiile din familia Memish.

La cele două cofetării din Slatina ale familiei Memish, tricolorul, alături de steagurile Albaniei și Turciei, toate de dimensiuni mici, se află permanent așezate în vitrină alături de o expoziție fotodocumentară despre prezența albanezilor la Slatina.

Publicat la 01-12-2011 17:16, Sursa www.evz.ro