Simplu. În primul rînd, te uiți la televizor. Vezi defilarea și ești foarte atent la oamenii politici, indiferent de partidul din care fac parte. O dată pe an, la început de decembrie, deseori într-un frig crunt, acești oameni trebuie să treacă prin oroarea de a se afla unii lîngă alții, într-un perimetru strîmt, bine delimitat, rezervat oficialităților de rang înalt. Unul dintre momentele de mare atracție va fi cel în care nerăbdarea noastră de un an va fi, în sfîrșit, curmată, atunci cînd vom vedea cu ce pălărie sau cu ce căciulă va apărea, cît se poate de voios, domnul Ion Iliescu. După ce acest element obligatoriu va fi fost bifat, atenția se poate îndrepta spre sistemul de evitări, driblinguri și eschive pe milimetru pătrat. De fapt, e vorba despre un adevărat ansamblu de strategii, care mai elegante, care mai dintr-o bucată, de a scăpa cumva de momentul penibil în care sărbătoarea națională, moment unic de concordie în istoria fiecărui an, impune saluturi politicoase și strîngeri de mînă. Veți vedea piruete bruște, mlădieri surprinzătoare, arcuiri și înșurubări, coregrafii spectaculoase, toate puse în slujba evitării momentului în care unii ar trebui să dea mîna cu alții. Unii, încruntați și sobri peste măsură, bățoși și vrînd să arate o atitudine de neclintit, îi vor întîmpina cu răceală maximă pe alții, zglobii, cu zîmbete largi, jucînd relaxarea și superioritatea de a fi trecut de mult peste chestiile astea mici, copilărești.

Protocolul va fi, din nou, subiect de interminabile discuții, ca și cînd regulile simple ale împrejurărilor de acest fel ar fi subiect de plebiscit sau de cenaclu național dedicat interpretărilor de texte. Probabil că nu va fi invitată nici o vedetă de muzică ușoară să cînte imnul național. Creativi cum sîntem, mereu puși pe improvizații și pe aduceri din condei, am putea fi puși din nou în situația de a asculta o interpretare personală, originală, a versurilor din imn, așa cum a făcut-o, într-o seară memorabilă, domnul Marcel Pavel, la deschiderea marelui nostru stadion național. Prin urmare, dacă se va difuza o înregistrare cu cor, e posibil ca numele propriu Traian să figureze totuși, de data asta, în cîntecul nostru de deșteptare. Dacă va fi doar fanfara militară, toate aceste mici griji vor fi spulberate, lăsînd loc doar sutelor de buze care vor căuta din nou, încurcate, să potrivească versurile pe muzica fanfarei, bîjbîind după ordinea exactă a strofelor din masivul nostru imn.  

Un alt motiv de mare veselie poate fi aducerea aminte a antrenamentului pentru Ziua Națională, pe care l-am făcut de-a lungul întregului an. Pregătirea momentului festiv al națiunii s-a făcut în toate orașele, comunele și satele noastre, zi de zi, lună de lună, în funcție de momentul în care a picat ziua localității în care locuiește fiecare dintre noi. Criza asta cumplită nu ne-a speriat deloc. Deși a fost un an greu, am ieșit cu piepturile dezgolite în fața recesiunii și am făcut, pe suprafața întregii patrii, sute și mii de zile ale orașelor și comunelor. N-a contat că lumea a pierdut locuri de muncă, nu s-a pus mare preț pe sărăcie și pe faptul că numeroase programe sociale abia mai respiră. Cînd a fost vorba de zilele orașelor, s-au găsit bani pentru îndrăgitele noastre sărbători, unde-i ascultăm pe soliștii noștri de suflet și bem beri sub ploaia multicoloră a focurilor de artificii care celebrează sărăcia noastră luxuriantă. Foamea de chermeză întrece cu mult nevoia de încălzire și apă curentă la școala la care ne trimitem copiii, sau idealul unui spital curat, în care cîinii nu bîntuie culoarele și aleile, bolnavii nu dorm cîte doi în același pat sau cîte douăzeci în același salon. Aceeași foame de chermeză ține loc și de nevoia sau de datoria de a cere socoteală pentru minunatele spații de joacă, dotate cu balansoare, leagăne, tobogane, construite în sate în care nu există nici un copil. Lucru perfect valabil și în cazul superbelor terenuri de sport construite în sate în care mai locuiesc doar cîțiva octogenari. 

Pînă la urmă, oricum am da-o la-ntors, cea mai mare veselie tot de la televizor vine. După defilarea de dimineață, după discursurile oficialităților, după depunerile de coroane. Pe la prînz, se dă dezlegare la știri pozitive despre români care au reușit și ne duc faima în lume. Un an întreg, embargoul nemilos al spiritului nostru autocritic scoate la iveală numai violuri, topoare în freze, arestări și eliberări, ridicări de poale-n cap, țopenii strepezitoare, și romi care distrug strălucita noastră reputație istorică. Ei bine, de 1 Decembrie e dezlegare la patriotism și la aprecierea valorilor acestei nații. Curge mierea cuvintelor în albii spălate cu lapte, superlativele dansează în aurore boreale, dragostea noastră față de compatrioți aruncă lava pasiunii la altitudini amețitoare. O iubire delirantă rupe zăgazurile plămînilor și inundă gurile uscate de cuvinte aspre. Românii devin cei mai buni și cei mai inventivi, cei mai solidari și cei mai toleranți, cei mai harnici și cei mai onești. Nea Cutare dintr-un cătun fără curent electric e un geniu european, o tanti dintr-o comună fără canalizare știe mai multe povești decît Șeherezada, un preot crește și educă o liotă de copii pe care i-a adunat de pe te miri unde, iar vecinul rom, alintat cu drag, de-a lungul anului, cu numele de Țigănușu"™, e un cîntăreț extrem de talentat. Toate astea pînă seara, cînd încep filmele și edițiile speciale ale emisiunilor de divertisment. Iar de pe 2 decembrie totul revine la normal. Nea Ă‚la e un moș dus cu capu"™, aia cu poveștile devine plictisitoare, popa ăla cu copiii e neinteresant, iar țiganu"™ ăla cu tupeu e doar un manelist. Mai bine să revedem cîteva imagini de la nunta anului. "Domnule Borcea, ce simțiți în acest moment și cît a costat rochia Miresei?"œ

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.