Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 19-04-2024)
EUR 4.9764 RON
USD 4.6687 RON
GBP 5.8125 RON
CHF 5.1404 RON
XDR 6.1447 RON
XAU 357.765 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Consiliul Medicilor avertizează Guvernul: putem ajunge în situația Slovaciei
Stire publicata in

Potrivit Agerpres, președintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae, susține că medicii care au rămas să lucreze în România nu vor suporta la nesfârșit situația actuală și că exemplul Slovaciei poate fi urmat și de alte țări. "Sper ca în al 13-lea ceas, guvernanții să înțeleagă că sănătatea este o prioritate națională și nu numai declarativ, dar și în realitate. Guvernanții trebuie să înțeleagă că un sistem de sănătate subfinanțat și în care medicii sunt blamați nu poate fi funcțional. Mișcarea revendicativă din Slovacia există deja în România prin exodul medicilor, care poate să ducă la colapsul sistemului. (...) CMR consideră că o condiționare a finanțării sistemului și a creșterii veniturilor medicilor de așa zise măsuri de reformă în sistem este o măsură care aduce atingere atât medicilor, cât și pacienților", a declarat Astărăstoae.

CMR, împreună cu celelalte organizații profesionale ale medicilor, își afirmă disponibilitatea de a fi participant la un program coerent de eficientizare a politicilor de sănătate ''cu o singură condiție și anume: respectarea demnității profesioniștilor din medicină'', se mai arată în comunicat.

Guvernul de la Bratislava a declarat starea de urgență în 15 spitale publice după ce aproximativ 2.000 de doctori, aproape un sfert din efectivul de medici al țării, și-au anunțat demisia din cauza salariilor foarte mici. Prin instituirea stării de urgență administrația slovacă forțează medicii care au anunțat că se retrag din sistemul de stat să continue să lucreze și după data de 1 decembrie, când intra în vigoare demisia lor.

Starea de urgență a intrat în vigoare marți și a permis guvernului să forțeze doctorii să rămână pe posturi, în ciuda demisiilor care intră în vigoare astăzi. În caz contrar, medicii riscau să meargă la închisoare, a avertizat premierul Iveta Radicova. Avertismentul său a fost ingnorat, presa slovacă scriind că încă marți după-amiază mai multe spitale au anunțat că medicii demisionari din respectivele uități nu s-au mai prezentat la serviciu. Unii și-au luat concedii medicale pentru a fi feriți de eventualele consecințe. În acest context, oficialii de la Bratislava au cerut sprijinul guvernului ceh și ungar care au anunțat că vor detașa, dacă este nevoie, medici în Slovacia până la soluționarea crizei.

Ieri, medicii slovaci care au demisionat masiv pentru a protesta împotriva salariilor mici și a condițiilor dificile de muncă, au anunțat că vor pune capăt mișcării lor după un acord cu guvernul survenit în noaptea de vineri spre sâmbătă. "Am încheiat un acord după negocieri lungi și dificile", a declarat premierul în exercițiu, dna Iveta Radicova, citată de agenția de presă SITA. "Sunt convinsă că doctorii vor reveni acum la pacienții lor", a declarat premierul.

Liderul sindicatului medicilor slovaci, Marian Kollar, a confirmat că protestul se va încheia, dar nu a precizat când își vor relua lucrul cei aproximativ 1.200 de medici demisionari și ceilalți aflați în grevă. Republica Cehă trimisese deja în Slovacia aproximativ 30 de medici ai armatei în timp ce Polonia și Austria sunt pregătite să primească pacienți slovaci.

Sursa: Agerpres

Publicat la 04-12-2011 13:16, Sursa www.capital.ro