Curat sadism rubricard! Sînt nevoit, conform convenției, să scriu miercuri 23 noiembrie dimineața, tocmai cînd începe Tîrgul "Gaudeamus"œ, fără să fi pus încă pasul în "sacrul"œ perimetru Romexpo. Iar articolul e menit să apară joi 1 decembrie, la cîteva zile după ce evenimentul se va fi încheiat, dar, logic, fără nici o referință la vreuna dintre întîmplările și cărțile petrecute sau lansate acolo! 

Cum o-ntorc, tot prost pic. Unde mai pui că-i vorba și de Ziua Națională! Mă sperii singur cînd mă gîndesc la ce subiecte (total nepotrivite momentului) mi se îmbie: cartea lui Cioran despre Franța, amintirile Zoei Cămărășescu (a căror reeditare am prefațat-o recent, cu încîntare), Mihai Sârbulescu și grupul "Prolog"œ... Mă rog, tot chestii izbind ca nuca-n perete în festivismul clipei.

Dacă tot vom trăi (adică... am trăit) o săptămînă în feeria cărții, încai să-mi vărs și eu aiciacum cîteva străvechi reverii editoriale. Prietenii din branșă le știu de mult; iertare de tocarea măruntă, dar încăpățînarea e un specific măgăresc la care cu onor consimt. Și pe hîrtie le-am pus nu o dată, spre extazierea "“ iute transformată în lamento neputincios (economicește) "“ a celor responsabili.

Dragii moșului, oare de ce nu găsește nicăieri Măria Sa Acneicul valah un raft de librărie, subțirel-dar-vioi, cu marile lecturi ale moralismului dintotdeauna? De ce mă lăsați umilit în FNAC-urile din Paris, Bruges, Lille, Geneva și Zürich, în fața unui banal (dar copleșitor) raft etichetat "Pédagogie"œ, care-i cuprinde suav-mercantil pe Marc Aureliu, Epictet, Seneca, Pascal, Vauvenargues, La Rochefoucauld, Nietzsche, La Bruyère, Chateaubriand, Goethe, Chamfort, Schopenhauer, Sénancour, La Fontaine, Kierkegaard, Amiel, Cioran? Laolaltă cu Patericul, cu niscai zdravene antologii din Filocalia, sufism, budism, islamism și cu ce idei mai are Editorul, cred că s-ar închega și în context dîmbovițean un vrednic segment cărturăresc dedicat formării (și împăcării) sufletești, armoniei interioare. Inclusiv bunei resemnări, de care vom avea tot mai multă nevoie pe măsură ce criza financiară, socială și morală, plus austeritatea și penitențele de rigoare ne vor umbri tot mai irepresibil.

Unde vedem așa ceva, acum, la noi? Rog să nu fiu trimis nici pe Internet ("unde găsești tot ce vrei, moșule"œ), nici la librăriile Deisis, Bizantină, Anastasia, unde firește că există unul sau altele dintre titlurile cu pricina ș.cl. Ideal ar fi să-i ai pe toți laolaltă: înțelepciunea lumii în douăzeci de cărți. Un raft ecumenic la Humanitas-Krețulescu și la Cărturești-Verona.

Doi. Cine se va încumeta la o serie editorială "Ei despre noi. Noi despre ei"œ,  care să antologheze zecile de cărți (mai ales jurnale din anii de studii și memorii de călătorie) ale românilor despre Berlin, Roma, Paris, Viena, Budapesta, Florența, Londra etc., paralel cu largi fragmente, dibaci extrase, din notele călătorilor străini în Țările Române? Pitoresc, năucitor creuzet de alogenie de-aproape jumătate de mileniu încoace, România e-o mină de aur pentru etnocomparatistică. Numai ce-nchid ochii și-mi imaginez un raft de bibliotecă "“ românii despre angloamericani, francezii, nemții, englezii, italienii și rușii despre români, românii despre ruși, germani, englezi, Biserica română între Moscova, Athos și Vatican ș.a.m.d. "“ că întrevăd deja o coadă stufoasă, profitabilă pentru toată lumea, la standul ICR de la Salon du Livre 2020...

Trei. Cine și cînd își va aronda responsabilitatea unei colecții editoriale care să le facă tinerilor educația judecății estetice a unui tablou, a unei sculpturi, a unei expoziții, a unei cărți, a unei piese de teatru, a unui concert? Titlul ar fi pur și simplu "Cum"œ, un soi de know-how cultural. Cum citim un spectacol? Ce va să zică limbajul scenografiei, light design-ul și descifrarea comportamentului nonverbal? Cum intrăm într-o expoziție și cum citim un tablou? Din ce direcție începem parcursul? Cum ne plasăm față de obiectul contemplației? Cum se ascultă o simfonie sau un concert? Cînd (nu) trebuie să aplaudăm? Cum comparăm variantele de interpretare? Ce înseamnă jocul text-context-subtext psiho(și socio)logic în evaluarea unei cărți? Ce rol deține în judecata strict estetică determinismul etnogeografic și istorico-politic? Cum ne orientăm printre diferențele specifice marilor școli de roman "“ rușii, englezii, francezii, (sud) americanii... 

Vreo zece specialiști creditabili, care să-și dea, fiecare, în cincizeci sau o sută de pagini bine ilustrate, decoctul priceperii acumulate într-o viață. Cărți de temelie pentru vreo două, trei generații!

Patru. Cel mai mult am suferit cînd am înțeles că trebuie să ne luăm gîndul de la antologii. Nimic nu este mai eficient, la 15 ca la 70 de ani, decît sistemul "multum in parvo"œ. Ca și "best of"œ-ul în muzică. Știu că specialiștii și maniacii exhaustivității detestă metoda, pe care o consideră ignară, ignobilă, de-o frivolitate asasină. Așa o fi. Dar pentru consumatorul obișnuit e ideală. Cîte n-am plănuit! Cele mai suculente pagini de amor din romanul românesc. Sau cele mai frumoase eroine. Sau peisaje. Ori sonete, poezii de dragoste, poezii religioase, tirade din teatru, reportaje literare, campanii polemice, pro și contra Eminescu, Caragiale, Arghezi ș.a.m.d. Sau cele mai negre pagini ale românilor despre ei înșiși. Cele mai frumoase epistole (o sută, să zicem) ale scriitorilor noștri. Antologia Bucureștilor în literatură și evocări. Cele mai tari fragmente din literatura noastră de călătorie. Ori din memorialistica anilor de studiu; ar fi minunat să vadă junimea de azi cum s-au copt la universitățile apusene pașoptiștii, junimiștii, criterioniștii. Și optzeciștii... după 1989.

Ți-ai găsit! Să vă spună editorii de la Curtea Veche cît au pătimit cu Copyro-ul "“ instituție specializată în infarctul și albitul părului redacțional "“ cînd am alcătuit antologia De la coroana regală la Cercul polar! Numai ce-i șoptești astăzi unui editor cuvîntul antologie, că-i vine să se urce pe pereți.

Mai bine să trecem la cîteva subiecte infinit mai fezabile. 

Nu înțeleg absența lui Schopenhauer din panoplia noastră editorială. Omul care a amprentat decisiv sufletul "poetului național"œ, ins cu operă de importanță (cel puțin) continentală, este lăsat la noi în seama unei antologii maioresciene de aforisme, a unei discutabile ediții basarabene și a traducerii în... franceză realizate de pitorescul Charles Adolphe Cantacuzène. Vi se pare normal așa ceva în 2011?!? 

Oswald Spengler, Amurgul Occidentului. Unde este versiunea românească a acestei cărți care l-a format pe Cioran și a tulburat gîndirea etnopolitică europeană mai bine de-o jumătate de veac? 

Apropo de Spengler și Cioran. Dată fiind portanța autorului Sfîșierilor în gîndirea și trăirea filozofică românească, oare nu s-ar cuveni să traducem cîteva dintre marile surse ale meditațiilor sale? Un Rozanov, un Klages, inclusiv Merejkovski, de nu chiar o selecție cioraniană din opera lui Nietzsche!

În fine, există, din nefericire, și la noi, ca-n toată lumea occidentală a corectitudinii politice, o reticență la slavofilia lui Soljenițîn. Explicabilă, adică justificabilă (și, în ultimă instanță: onorantă), în fel și chip, ea a răcit pînă la îngheț piața editorială de la noi și de aiurea. Și totuși, Soljenițîn rămîne un reper uriaș, uman și literar, al veacului al XX-lea. Sigur, i s-au tradus în românește marile cărți. Însă numele lui a rămas la mansardă, la nivelul capriciilor de cititor. Cred că se impune reluat și mediatizat masiv, așa cum i se cuvine. Și cum avem profundă nevoie.

Iar cu această ocazie, poate, zău așa, traducem și Lenin la Zürich. Cui trebuie să-i explic de ce?

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.