Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 18-03-2024)
EUR 4.9715 RON
USD 4.5614 RON
GBP 5.8088 RON
CHF 5.1628 RON
XDR 6.0731 RON
XAU 316.404 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Culmea tupeului! Două asistente medicale care cereau bani pentru dosare de pensionare nu aveau drept de liberă practică
Stire publicata in

Două cadre medicale au fost arestate după ce au încercat să mituiască un ofițer la Direcției Generale Anticorupție, ca să scape de un dosar penal. Acuzate de fapte în legătură cu serviciul, asistentele nu aveau, potrivit Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România, voie să profeseze.

Întreaga poveste a început odată cu reclamarea la Parchet a asistentei medicale Adriana Ionescu, de la Spitalul de Urgență și a asistentei Luminița Gabriela Tirim, de la Casa Județeană de Pensii Galați.

Cele două erau acuzate de diverși gălățeni care încercaseră să își scoată certificate de handicap pentru pensionare de faptul că le condiționau emiterea actelor de plata unor sume consistente de bani.

Cercetate pentru fals, uz de fals și abuz în serviciu, asistentele au simțit că nu vor scăpa de pușcărie, așa că au strâns 50 de mii de lei pe care i-au oferit unui subcomisar de la Direcția Generală Anticorupție, pentru ca acesta să le ajute să scape de dosar.

"La data de 25 noiembrie 2011, din suma totală promisă, una dintre inculpate i-a dat denunțătorului (n.r. ofițerul DGA) suma de 10.000 lei. De asemenea, la data de 1 decembrie 2011, inculpatele au dat denunțătorului suma de 6.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante", ne-a declarat Gabriela Balaban, reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție.

Practică ilegal profesia

Potrivit Danielei Artimof, președintele Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor din România - filiala Galați, numele celor două asistente - Adriana Ionescu și Luminița Gabriela Tirim - nu apare în baza de date a organizației profesionale care dă dreptul de liberă practică pentru cei din branșă.

"Adriana Ionescu nu apare cu numele actual în baza noastră de date și nici în cea a Spitalului de Urgență, ceea ce echivalează cu faptul că nu are drept de practică pentru numele Ionescu. Am identificat-o cu numele de Axente, dar baza de date de reactualizează lunar și ea era obligată prin lege să comunice orice schimbare de nume. În ceea ce o privește pe Tirim, nu a figurat niciodată la noi, din 2004, de când este ordinul. În lipsa dreptului acordat de noi, niciun absolvent de școală sanitară nu poate profesa", ne-a declarat președintele OAMMR - Galați.

Potrivit sursei citate, în ceea ce o privește pe Adriana Axente (Ionescu), dreptul acesteia de liberă practică este suspendat pe durata arestului preventive. În ceea ce o privește pe Luminița Gabriela Tirim, aceasta riscă un nou dosar penal, pentru practicarea fără drept a unei profesii.

Publicat la 06-12-2011 03:15, Sursa www.adevarul.ro