- 02-02-2018, O înfrățire de suflet
- 26-04-2017, CLUBUL DE LIMBI STRAINE Media 10 Afterschool
- 30-07-2013, Webasto pentru Agricultură!
- 24-07-2013, Valentin Creață vă invită la Expoziția "Tendință și culoare"
- 15-07-2013, Tunul antigrindină: tehnologia care "păzește" culturile dacă este pornită cu 20 de minute înaintea furtunii
Ana Maria Brânză, cea mai bună scrimeră română a momentului, spune că n-a făcut mari sacrificii pentru a ajunge campioană și că e mulțumită cu viața pe care o duce.
Campioană mondială și europeană la spadă cu echipa României, medaliată cu bronz la CM în proba individuală, stelista știe că de acum înainte este "condamnată" să câștige. Ea spune că atuul ei și al colegelor sale a fost că au încercat să-și depășească mereu condiția. Nu regretă că a ales scrima și nu crede că a făcut mari sacrificii pentru a fi ceea ce este, însă recunoaște că n-a putut fi alături de familie, de cei dragi, în multe momente importante.
"Adevărul": Tu și colegele tale ați câștigat din nou titlul mondial la spadă. Ce e în spatele acestui succes?
Ana Maria Brânză: În primul rând, mie mi se par cele mai muncite medalii pe care le-am câștigat. Am suferit pentru aceste medalii! Știam încă de când am terminat finala în ce "ne-am băgat". De aceea am și declarat că orice vom face de acum înainte și nu va avea culoarea aurului va fi dezamăgitor pentru mulți. Când, la 13 ani, mi-a spus cineva că "e greu să ajungi sus, dar și mai greu să te menții", nu am înțeles prea bine. Acum, după 14 ani, înțeleg! Noi am câștigat aceste medalii. Noi am creeat această presiune și tot noi va trebui să-i facem față! Consider că suntem suficient de mature încât să transformăm această presiune într-o motivație, într-un lucru pozitiv!
Merită sacrificiile pe care le-ai făcut tu și colegele tale?
Pentru mine e prea mult spus sacrificii. Asta ne este meseria. Fiecare om face sacrificii și nu știu dacă sunt mulți cei care primesc atâtea laude pentru realizarile lor. Eu cred că ar trebui să ne considerăm norocoase. Singurul dezavantaj al acestei meserii este faptul că ajungem acasă doar în "vizită" și pierdem momente importante din viața familiei și a prietenilor. Mă bucur să întâlnesc oameni normali, iubitori de sport, care mă felicită și-mi spun că au suferit alături de noi! Mă simt împlinită știind că succesul nostru a adus măcar un zâmbet pe fețele lor!
Financiar cum este dacă ar fi să comparăm ceea ce primești tu cu ceea ce obține un scrimer din Italia sau din Franța?
Nu dețin informații referitoare la veniturile colegelor din alte țări. Ce pot spune este că, pentru nivelul de trai din România, ducem o viață decentă!
Scrima din Italia, Franța, Rusia și China are un potențial uman superior celei din România. Cum îți explici faptul că de decenii întregi țara noastră scoate scrimeri valoroși?
Cel mai mare atuu al nostru este că mereu am vrut să ne depășim condiția, iar talentul și munca au suplinit de multe ori lipsa condițiilor. Acum am ajuns să avem aceleași condiții de antrenament ca adversarele noastre. Nu ca la început, când ne antrenam în sala de festivități a Liceului ICM numărul 2 din Craiova, unde, în loc de vestiare, aveam, în spatele sălii, o cortină după care ne schimbam! Problema noastră cea mare rămâne însă numărul redus de competitori. La un concurs național participă 30-40 de concurenți. Este trist! De multe ori glumim spunând că în China 30-40 de spadasine se găsesc doar într-o scară de bloc. Avem însă norocul de a ne putea antrena împreună cu lotul național masculin de spadă juniori. O echipă tânără, alcătuită din sportivi ai clubului LPS "Petrache Triscu", antrenată de Radu Podeanu. Mă bucur să-i avem lângă noi, să ne ajute și noi să-i ajutăm la rândul nostru!
Sportivele din China v-au supus la o presiune puternică. Ce au ele în plus față de voi?
Chinezoaicele mi se par robotizate. Ele au o temă. Au învățat o lecție și asta fac. Dacă le iese e bine, dacă nu data viitoare or să facă la fel. Eu am spus că sfârșitul dominației europene în scrimă se va produce în momentul în care asiaticele vor începe să gândească singure. Este de admirat faptul că ele nu se abat niciodată de la planul tactic. Ele nu creează pe planșă. Doar riscă și, din punctul meu de vedere, asta distruge plăcerea și spectacolul. Dacă reușești să le demobilizezi și să le faci să-și iasă din joc, asaltul e ca și câștigat!
De ce crezi că noi, românii, ne-am "americanizat" în sensul că atunci când un sportiv nu termină pe primul loc se vorbește despre insucces, ratare etc.?
Sunt convinsă de această "americanizare". Dacă tot ne-am "americanizat" în vocabular, de ce n-am face-o și în sport? Dar cunoscătorii de sport, persoanele implicate în fenomen și apropiații noștri vor fi alături de noi indiferent de culoarea medaliilor sau lipsa lor și asta e tot ceea ce contează pentru noi!
"La început concuram cu adidașii colegilor mei"
Te-ai rănit în timpul concursului?
Au fost două momente în meciul cu Polonia și în cel cu Germania în care am avut câteva contacte mai puternice cu adversarele, dar nu a fost nimic grav. Am urmat o perioadă de tratament și recuperare. Am avut câteva zile de vacanță, apoi un cantonamente de refacere, iar de la 1 decembrie am reluat pregătirea centralizată.
Ana Maria Brânză (stânga), Loredana Dinu, Simona Alexandru și Anca Măroiu sunt unite
Cam câte ore de antrenamente faci pe zi, pe săptămână?
În medie, petrecem cam 5-6 ore pe zi în sala de antrenament. În cantonamentele dinaintea competițiilor importante, nu ținem cont de weekend-uri.
Echipamentul și materialul de concurs e destul de scump. Cum stați din acest punct de vedere?
Într-adevăr, echipamentul de scrimă este destul de costisitor, dar noi avem norocul de a fi sponsorizate de o firmă producătoare din Ungaria. Au fost momente, la începutul carierei în care primeam de la colegii mai mari adidașii lor vechi sau costumele care le rămâneau mici. Lucrurile care lor le erau de prisos, nouă ne erau de folos! Și satisfacția era cu atât mai mare când învingeam o nemțoaică sau o franțuzoaică pe care lucea costumul. Armele pe care le folosim sunt aceleași și la antrenament, și la concurs.
La ce te gândești în timpul unui asalt?Â
În timpul asaltului te gândești doar la "cum s-o păcălesc acum?". Observi mișcările, aștepți reacția adversarei... Nu ai timp să te gândești! Viteza de reacție e una dintre calitățile de bază ale unui scrimer.
Pe antrenor îl auzi când îți da vreun sfat? Cum te automotivezi? Cum te exteriorizezi în timpul disputelor?
Eu și domnul Dan Podeanu avem un set întreg de semne pentru că de cele mai multe ori este gălăgie în sală și nu auzi sfaturile. Automotivarea? E simplu. Trebuie să fiu mai bună ca ea! Reacționez diferit la fiecare tușă. O dată țipi, o dată răsufli ușurat. Nu există un tipar.
Ai un fel al tău de a te conecta la meci?
Nu folosesc tehnici de concentrare. În pauza dintre asalturi prefer să-mi citesc caietul cu notițe despre fiecare trăgătoare sau să le studiez. Nu comunic foarte mult în ziua de concurs. Ascult muzică și, pentru a mă detașa de tensiunea din sală, citesc.
"În pauza dintre asalturi prefer să-mi citesc caietul cu notițe despre fiecare trăgătoare sau să le studiez."
"În Cuba mă simt ca acasă"
Ce senzații ai trăit în timpul Jocurilor Olimpice? Ce are atât de special această competiție?
Jocurile Olimpice sunt atât de importante pentru că se petrec atât de rar. Asta e singura mea explicație. Adversarele sunt aceleași. Pregătirea se face la fel ca pentru un Campionat Mondial. La Atena, în 2004, eram fascintă de tot ce era în jurul meu. Vedeam sportivi trecând pe lângă mine, sportivi pe care nu-i mai văzusem decât la televizor. Mă simțeam prea mică într-o lume cu nume atât de mari! La Beijing, în 2008, lucrurile au stat puțin altfel. Aveam altă vârsta. Rezultatele anterioare mă obligau la o clasare mai bună decât cea de la Atena. Nu mă mai simțeam așa flatată de tot ceea ce mă înconjura. Deja făceam parte din lumea lor.
Aștepți cu nerăbdare Londra? Cum ți se pare Regatul Unit? Oamenii - dincolo de acea gafa de la Sheffield, cu imnul?
 Urmează Londra, așa e. Încă patru ani în care am acumulat experiență și rezultate. Încă un motiv în plus să visez la podium. Mulți ne consideră favorite. Noi nu vrem decât să rămânem ancorate în realitate și să atingem apogeul carierei noastre. La Londra nu am ajuns până acum. Să sperăm că pentru prima data o să fie și cu noroc. La Sheffield, unde au avut loc anul acesta Europenele, am întâlnit diferiți oameni. Prietenoși sau mai puțin, ospitalieri sau nu, dar cel mai puțin cred că am văzut englezi. (râde). Cât despre problema imnului, consider că este un subiect încheiat și sper să nu ni se mai întâmple.
În lume, unde te-ai simțit cel mai bine?
Țara favorită rămâne Cuba. Deși am colindat jumătate din glob, deși am vizitat toate continentele, în Cuba mă simt cel mai "acasă". Sunt fascinată de oamenii de acolo, atât de săraci, dar care-și duc traiul greu cu zâmbetul pe buze. Cred că noi, ca popor, avem multe de învățat de la ei. Noi uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte!
Cum te simți ca stelistă?Â
De mică am început scrima la Clubul Sportiv Școlar nr 3 Steaua. Am fost crescută în spiritul acesta. Auzeam de multe ori că Steaua nu e un club, e o familie. Trăim în vremuri grele, dar această familie a reușit să rămână unită.
Ana Maria Brânză
- S-a născut în 26 noiembrie 1984, la București
- În 2008, la JO de la Beijing, a cucerit medalia de argint
- A câștigat titlul mondial cu echipa de spadă a României în 2010 (Paris) și 2011 (Catania)
- A fost medaliată cu bronz la CM 2002 (Lisabona) și 2011 (Catania), la individual
- La CE a obținut titlul cu echipa în 2006 (Izmir), 2008 (Kiev), 2009 (Plovdiv) și 2011 (Sheffield), precum și locul 2 în 2008 (Kiev) și 3 în 2011 (Sheffield), la individual
"De multe ori glumim spunând că în China 30-40 de spadasine se găsesc doar într-o scară de bloc."
21 de mii lei a primit Ana Maria Brânză pentru titlul mondial pe echipe obținut în acest an.