Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 28-03-2024)
EUR 4.973 RON
USD 4.6085 RON
GBP 5.8167 RON
CHF 5.0914 RON
XDR 6.1038 RON
XAU 327.835 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Noua taxă auto i-a trimis pe șoferi la coadă. Sute de conducători auto petrec ore bune la RAR să își înmatriculeze mașinile second hand
Stire publicata in

Aproximativ 200 de conducătorii auto au luat cu asalt ieri Registrul Auto din Craiova.  Oamenii au așteptat și câte cinci ore la coadă, de frica noi taxe auto, care va fi aplicată de anul viitor pentru toți cei care au autovehiculele înmatriculate înainte de 2007.

Din ianuarie 2012, taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, pentru autovehiculele noi sau second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, indiferent dacă mașina este produsă în țară sau străinătate, cât și pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă. Ministrul Mediului a anunțat că taxa va fi calculată pe baza unor criterii precum tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisiile de dioxid de carbon și deprecierea autoturismului " Nu vreau să mă risc, iar la anul să plătesc taxa de înmatriculare dublu. Așa că mai bine fac acuma tot ce trebuie, toate actele, și plătesc taxa, iar după aceea stau liniștit. Păi cui îi mai convine din 2012 să cumpere un autoturism la mâna a doua cu 2000 sau 3000 de euro, iar taxa să fie la fel cât mașina. Păi mai bine mergem pe jos și știm o treabă. Eu am luat de la rude acuma 300 de euro împrumut, pentru a putea rezolva totul. "œ, a spus Ionuț Mitran. 

"Am prelungit programul"œ

Mihai Sdreală, directorul Registrului Auto Român Dolj, a declarat că nimeni nu pleacă acasă până nu rezolvă și ultimul autoturism din curte " Este adevărat că acuma cererea este mult mai mare, dar noi am reușit să ne descurcăm. De pe data de 1 decembrie așa a fost zilnic la noi, avem aproximativ 200 de autoturisme pe zi. Oamenii s-au speriat puțin de noua taxă, dar deocamadată nu au de ce să își facă probleme, pentru că nu au apărut normele nici măcar în Monitorul Oficial, așa că eu cred că va mai dura un pic până se vor stabili toate datele. Cel mai probabil în luna martie vom ști cu exactitate toate criteriile"œ, a mai spus Sdreală.

Șoferii au mai declarat că nu este normal ca cei de la Ministerul Mediului să pună taxe așa de mari, atâta timp cât la noi în țară este în continuare criză "Eu nu am bani să îmi cumpăr o mașină nou. Am pus deoparte câteva luni bune să îmi pot permite o mașină  la mâna a doua. Acuma dacă ne pun și taxa mare de unde mai fac eu rost să achit suma respectivă. Așa că mai bine stau la coadă și rezolv treaba acuma. Pentru mașina mea care este un Volkswagen Golf de 1600 cm3, din anul 2005, cu euro 4 , plătesc 540 euro"œ, a spus un șofer.

Directorul RAR Dolj a mai declarat că dacă este nevoie pot suplimenta și locurile "Au fost și zile în care am avut un val mai mare de mașini decât aveam noi stabilite în ziua respectivă. Am făcut tot posibilul să îi ajutăm pe oameni"œ, a mai precizat Mihai Sdreală.

Publicat la 28-12-2011 11:45, Sursa www.adevarul.ro