Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 25-04-2024)
EUR 4.9763 RON
USD 4.6386 RON
GBP 5.8067 RON
CHF 5.0843 RON
XDR 6.1159 RON
XAU 346.893 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Lansare de carte

Coca Popescu a lansat luna aceasta al treilea volum de poezii: Iubind iubirea. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură “Tudor Arghezi”, în prezența unor personalități din lumea culturală precum Maria Magdalena Țârlea, Leo și Cristi Iorga, Deni Crăiniceanu și marele actor Eusebiu Ștefănescu. Funcționar administrativ în viața de zi cu zi, Coca Popescu scrie poezii din pasiune și speră ca versurile sale să ajungă la sufletul cititorilor.

 De cât timp scriețși de ce ați ales poezia ca formă de exprimare?

 C.P.: ”Scriu poezii de când mă știu sau mai exact din clasele primare. Pe atunci, apăream la gazeta de perete, în panoul de onoare.  Poezia a fost și este modul în care îmi exprim sentimentele, temerile și dragostea. Mă inspiră absolut orice: natura, vremea, dar și poveștile de viață ale prietenilor mei.”

 Pentru cine scriețși ce efecte vă doriți să aibă poeziile dumneavoastră?

 C.P.: ”Scriu pentru mine. îmi face plăcere să mă joc condeind un suflet fericit sau dezamăgit, o dorință sau o neputință. Scriu pentru a bucura și alte suflete și nu puțini au fost cei care s-au regăsit în poeziile mele. Avem nevoie de hrană spirituală în aceste vremuri în care aproape nimeni nu mai are timp … tehnologia parcă acaparează tot. Am devenit din ce în ce mai comozi, avem nevoie de telecomenzi pentru absolut orice: pentru poarta de la garaj, pentru lumina din casă, pentru televizor, robot, aspirator. Și nimeni nu mai are timp pentru a citi o carte sau pentru a merge la un  spectacol. Eu vreau să mențin acest sentiment pur, iubirea exprimată prin poeziile mele.”

 Au fost alături de dumneavoastră la lansare, personalități din lumea artistică. Cât de mult contează sprijinul lor în ceea ce faceți?

 C.P.: ”Mă definește sinceritatea și simplitatea în orice împrejurare. Așa am cunoscut și mi-am făcut prieteni, diferiți între ei, dar care au în comun pasiunea pentru poezia de dragoste. într-adevar, unii dintre prietenii mei sunt mari nume ale scenei românești, dar asta nu diferențiază sentimentele lor când îmi citesc poeziile de sentimentele altor prieteni necunoscuți publicului larg. Iubirea, ca și sentiment, o are oricine indiferent de pătura socială, iar mie îmi face plăcere să împart această pasiune cu toți cititorii care iubesc poezia de dragoste. Prietenia este un diamant care se șlefuiește în timp, cu răbdare, respect și afecțiune, chiar și la mii de kilometri distanță. O deosebită bucurie am simțit când am văzut pe  unele rețele de socializare sau pe bloguri poeziile mele postate de către prieteni din alte țări. Acest lucru mă face să trăiesc, să cred și să creez. înseamnă că poeziile mele ajung acolo unde trebuie, la suflet!”

 Ce mesaj le-ați transmite chitilenilor pentru a-i apropia de poezie?

 C.P.: ”Sfatul meu pentru toți cititorii și nu numai, este să citească. O carte, indiferent de genul pe care îl adoptă -poezie, beletristică sau ficțiune- îmbogățește vocabularul și mărește curiozitatea și setea de cunoaștere. Când lumea modernă evoluează în fiecare zi, nu putem fi receptivi la nou fără cunoaștere!

Cu mare plăcere v-am împărtășit aceste gânduri!”

 Mă feresc să-mi doresc tot ce văd,

Să cred tot ce aud, să spun tot ce știu

în schimb, gândesc frumos

înobilându-mi sufletul pustiu.

………….

 

Când praful de stele mi se așează pe frunte

îmi revăd viața…

Ca o poveste se așterne în noapte

Toți anii frumoși plini de emoții șșoapte…

…………..

Coca Popescu

Interviu realizat de Valeria Toma

Publicat la 05-11-2012 09:40, Sursa