Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 24-04-2024)
EUR 4.9761 RON
USD 4.6567 RON
GBP 5.7878 RON
CHF 5.0938 RON
XDR 6.131 RON
XAU 346.611 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Maftei a primit 37.500 € pe meci!
Stire publicata in

Fundașul lui CFR Cluj a încasat o sumă fabuloasă pentru cele trei partide oficiale pe care le-a disputat în 2011. În cele nouă luni de când a venit la CFR, Vasile Maftei a jucat doar trei meciuri oficiale, dar a încasat salariul care i se cuvenea, adică 12.500 de euro pe lună.

Clujenii l-au adus pe Vasile Maftei în decembrie, de la Unirea Urziceni, sperând să-și acopere postul de fundaș dreapta, rămas fără "dublaj" după plecarea lui Tony. Apărătorul în vârstă de 30 de ani a mers alături de CFR în cantonament și a evoluat în patru partide de verificare. N-a făcut-o deloc rău, iar oficialii ardelenilor se felicitau pentru că au reușit să aducă la echipă un fotbalist cu mare experiență, cu peste 200 de meciuri jucate în Liga I.

Socotelile le-au fost însă date peste cap în luna martie, după ce Maftei a apucat să bifeze doar trei meciuri în tricoul CFR-ului. Fundașul s-a accidentat grav, iar diagnosticul medicilor a fost  ciupitură de menisc. A fost nevoie de operație, așa că fotbalistul a fost trimis la o clinică de specialitate, la Istanbul, aceeași la care s-a tratat și portarul Rapidului, Dani Coman.

Reintră în octombrie

"Cel mai bun chirurg din Europa pe astfel de probleme s-a ocupat de Maftei", a precizat președintele ardelenilor, Iuliu Mureșan. De la momentul operației, până în urmă cu câteva zile, jucătorul nu s-a pregătit deloc alături de echipă, medicii interzicându-i orice fel de efort fizic. A făcut însă nu mai puțin de trei drumuri la clinica de recuperare din Turcia, iar la ultima vizită, de acum două săptămâni, a primit în sfârșit vești bune: poate începe alergările ușoare, iar, dacă totul va decurge fără probleme, va reveni pe teren, undeva la mijlocul lunii octombrie. În toată această perioadă, chiar dacă nu a evoluat, fotbalistul a fost plătit, în fiecare lună intrându-i în cont câte 12.500 de euro. În aceste condiții, conform calculelor, Maftei a primit 112.500 de euro pentru doar 3 meciuri oficiale jucate, adică 37.500 de euro la fiecare partidă.

''În 2002 am mai avut o problemă la fel de serioasă și am stat mult timp departe de gazon. În rest, am fost obișnuit să joc zeci de meciuri pe sezon.''

Vasile Maftei fundaș CFR

Meciurile oficiale  în care a jucat Maftei

Victoria Brănești - CFR  1-1 90 de minute

CFR - Poli  Timișoara 1-2 87 de minute

CFR - Sportul Studențesc  2-0  90 de minute

Conducerea clubului îl susține

Șefii din Gruia au fost alături de Maftei în toată această perioadă și spun că nu s-a pus niciodată problema să-l concedieze sau să-i ia din banii de contract, valabil până în iulie 2014. "Vasile este un băiat cu mult bun simț și, doar pentru că a avut ghinionul acesta cu accidentarea, nu puteam să-l lăsăm să plece. Ne va ajuta foarte mult în acest campionat", a precizat Iuliu Mureșan.

Publicat la 15-09-2011 21:46, Sursa www.adevarul.ro