Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 24-04-2024)
EUR 4.9761 RON
USD 4.6567 RON
GBP 5.7878 RON
CHF 5.0938 RON
XDR 6.131 RON
XAU 346.611 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Scandalul corupției din Liga I ia amploare. Vasile Avram, șeful arbitrilor, reținut de DNA pentru luare de mită
Stire publicata in
Actualizat Scandalul corupției din Liga I ia amploare. Vasile Avram, șeful arbitrilor, reținut de DNA pentru luare de mită

Procurorii Direcției Naționale Anticoruptie au fost ieri la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor și mai mulți arbitri au fost chemați să dea declarații, în calitate de martori, în urma acuzațiilor de corupție lansate de mai mulți oameni de fotbal în ultima vreme. Vasile Avram și omul de afaceri Sorin Èšerbea au fost reținuți pentru dare și luare de mită.

EVZ a scris acum două zile că suma este echivalentul "șpăgilor" care trebuie direcționate pentru ca o echipă să beneficieze de protecție totală pentru a câștiga titlul, de bază fiind aportul arbitrilor.

UPDATE 4: Șeful arbitrilor, Vasile Avram, a primit aseară mandat de reținere pentru 24 de ore. Azi se va discuta dacă șeful CCA va rămâne alte 29 de zile în arest. "Vasile Avram nu a fost audiat până acum, nu i s-a adus încă nicio învinuire și nici nu i s-a comunicat motivul prezenței aici", susține avocatul lui Avram, Adrian Penciu.

"La data de 21 mai 2011, în condițiile exercitării atribuțiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal F.C.M. Tîrgu-Mureș - Universitatea Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, inculpatul Avram Vasile a primit de la inculpatul Țerbea Sorin Ioan, prin doi intermediari, suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreați de echipa de fotbal din Târgu-Mureș , la jocurile ediției de campionat 2011-2012. În aceeași împrejurare și în același scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta București-Tîrgu-Mureș și retur, folos oferit de Țerbea Sorin Ioan", se menționează în comunicatul DNA.

Omul de afaceri Sorin Țerbea, membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) și un apropiat al formației FCM Târgu Mureș, a fost și el reținut. Procurorii DNA l-au audiat și pe arbitrul Sorin Chivulete.

"Este foarte bine ce se întâmplă, să se ducă la pușcărie dacă sunt vinovați, să se termine odată cu toate nenorocirile astea care se întâmplă. Cine își permite să mai facă prostii în vremurile astea, să se ducă la pușcărie. Normal că vor cădea capete, dacă au luat atâția înseamnă că au ei ceva date. Și eu sunt foarte nemulțumit de ce se întâmplă în arbitraj. ESunt prea multe greșeli făcute de arbitri. Ori sunt proști, ori sunt hoți, să se știe odată pentru totdeauna", a spus Dumitru Dragomir, șeful LPF.

UPDATE 3: Mazilirea lui Marius Stan din funcția de director general al echipei de fotbal Oțelul Galați pare să fi fost forțată de ancheta DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru EVZ, că gălățenii au decis să îl înlăture pe Stan, care a intrat subit în concediu în urmă cu câteva zile, de frica anchetei. Se pare că gălățenii ar fi știut de această anchetă și de faptul că unele fire duc la Stan, astfel că au decis să se delimiteze de acesta.

Marius Stan a publicat un comunicat în care cere ca acuzațiile de corupție legate de numele formației gălățene să fie susținute cu dovezi. 

"Este inadmisibil ca, plecând de la o vorbă aruncată de un rău-voitor, oricare ar fi acela, cea mai mare parte a presei românești să anatemizeze clubul care a câștigat campionatul 2010-2011 al Ligii I, grupare care reprezintă România în UEFA Champions League. Salutăm și suntem deschiși oricărei anchete conduse de Direcția Națională Anticorupție și ne dorim ca persoanele care au încălcat legea să plătească", se menționează într-un comunicat de presă semnat de Marius Stan.

Oficialul campioanei a fost trecut pe linie moartă de către Ion Borș, președintele Consiliului Director al clubului. Cu Stan în concediu, Borș se va ocupa de administrarea clubului și a cerut un audit intern pentru a se lămuri cum a fost cheltuită suma de două milioane de euro. Borș (55 de ani) a deținut de-a lungul timpului funcții importante de conducere la combinatul SIDEX, dar nu iese în față.

Vasile Avram, șeful arbitrilor, ar putea fi reținut

Printre cei vizați se numără Vasile Avram, șeful arbitrilor, care a fost adus la sediul DNA pentru audieri într-un dosar de corupție.

UPDATE 2 : Reprezentanții CCA sunt anchetați de procurori într-un caz de trafic de influență. "Nu am ce să vă spun, întrebați-i pe procurori! A fost doar o percheziție", a spus Vasile Avram, la ieșirea din sediul comisiei, el fiind flancat de jandarmi și urcat într-un atomobil al oamenilor legii.

"Din câte știu eu Avram este un om inteligent și cred că a fost invitat doar să dea unele declarații la DNA. Acum nu știu despre ce e vorba, poarte procurorii au venit să analizeze arbitrajele din ultimele etape, ca să mai glumim", a spus Mircea Sandu, șeful FRF, citat de "Prosport"

"Pentru mine nu e absolut nici o surpriză. De ce? Pentru că de un an și jumătate erau greșeli incredibile, imposibil de argumentat, iar șefii arbitrajului românesc ne spuneau că totul e OK și că nu sunt probleme. Diversiunea nu putea ține la infinit, era clar că se întîmplă ciudat din moment ce absolut nici un arbitru care a greșit grav nu pățea nimic", a declarat Ion Crăciunescu, citat de "GSP". Fostul arbitru a adăugat: "Ce s-a petrecut acum doi ani și jumătate, cu DNA Pitești, a fost o glumă pe lângă ce va fi acum. O să vedeți. Nu simt absolut nici o bucurie sau satisfacție pentru că tot ceea ce am spus eu iată că s-a întâmplat azi, dar se adunase prea multă zgură în arbitrajul românesc pentru ca totul să fie băgat sub preș!"

Scandal în curtea campioanei Oțelul

Ionel Borș a fost director general în cadrul companiei înaintea privatizării, apoi a devenit manager de resurse umane. A fost singurul director dinaintea privatizării care și-a menținut funcția după ce SIDEX -ul a fost cumpărat de multimiliardarul indian Lakshmi Mittal. La începutul anului trecut, Borș a fost promovat în funcția de director general la ArcelorMitall.

"Borș e considerat omul numărul 1 în relația cu Lakshmi. Oțelul a câștigat campionatul, dar la nivel foarte înalt s-a aflat despre scandalurile legate de arbitraj și de jocuri necurate ale conducerii. Investitorii străini au cerut explicații, pentru că nu acceptă ca numele Mittal să fie târât în asemenea scandaluri. Se poate ca asta să-i fi fost fatal lui Stan", ne-a spus un personaj din anturajul "siderurgiștilor".

UPDATE 1: Declarațiile făcute de Mircea Sandu și  Gigi Becali, conform cărora un conducător de club i-ar fi propus președintelui CCA o sumă de bani pentru arbitraje favorabile în Liga 1, au redeschis dosarul care vizează corupția din arbitraj. De asemenea, în ultimele zile, Adrian Porumboiu a acuzat manevre de culise, iar Dumitru Dragomir a declarat că scandalul ține de competența DNA-ului.

"Mă duc când vor ei, în calitate de martor, la mișto. E bine că intră procurorii în ei. Arbitrilor le va fi teamă să mai facă ce au făcut până acum cu unii dintre conducători. Dacă eu vreau să mituiesc arbitri, vorbesc cu ei personal, fără să mă poată prindă DNA. Mizele sunt vreo 35 de milioane de euro, din Liga Campionilor. Cei care fac asemenea lucruri s-au gândit să dea 4-5 milioane de euro pentru a câștiga titlul, oricum iau 30 din Ligă. Eu în Avram aveam încredere, dar nu mai am, sunt dubioase delegările. Să mă cheme pe mine să citesc stenogramele, pentru că eu știu combinațiile și înțeleg despre ce e vorba"
, a declarat Gigi Becali la postul Realitatea TV.

"Am fost surprins când am văzut de dimineață ce se întâmplă. Sunt oameni care nu au învățat nimic din cazul Penescu. DNA-ul a lucrat probabil mult timp, nu venea doar pentru imagine, sigut sunt și probe. Eu am simțit că se întâmplă ceva în arbitraj, pentru că erau greșeli", a precizat și președintele formației CFR Cluj, Iuliu Mureșan.

Corupția din Liga I ia amploare

Liga I la fotbal nici nu s-a pus bine în mișcare și deja se știe favorita la titlu. "Suspecta" de serviciu, arătată cu degetul de Adrian Porumboiu și de Marian Iancu, este CFR Cluj, echipa cea mai des și mai flagrant ajutată de arbitri în aceste prime runde. Trendul este vechi și are legătură cu sistemul putrezit din fotbalul românesc. Nicio formație n-a luat titlul în ultimii ani fără a fi protejată, de "scut" beneficiind și formațiile mici, precum Unirea Urziceni și Oțelul Galați.
Advertisement

Ardelenii au fost împinși de la spate de "fluierași" și, în ciuda acuzațiilor grave lansate de mulți patroni, oamenii care conduc acest sistem bolnav asistă impasibili la "execuțiile" cu temă. Experiența ultimelor sezoane arată că toate campioanele au fost principalele beneficiare ale erorilor de arbitraj. Oțelul a câștigat ediția trecută după ce a învins în ultimele etape pe retrogradatele Craiova și Brănești cu goluri din poziții flagrante de ofsaid.

Publicat la 25-09-2011 10:46, Sursa www.evz.ro