Victorie a liderilor UE împotriva stihiei unui referendum în Grecia, noul premier elen Lucas Papademos este privit cu ostilitate de grecii înșiși, după cum o arată un sondaj publicat vineri de "Athens-news", dupa votul de încredere obținut, miercuri seară, de guvernul susținut de coaliția formată din partidele Noua Democrație, Pasok și Laos, deținând, în total, 253 de locuri din cele 300 ale Parlamentului.
     Față de un sondaj anterior, publicat cu zece zile mai înainte, Pasok s-a prăbușit acum de la 15%, la 11,8% în preferințele grecilor, Partidul Noua Democrație a alunecat de la 22,5%, la 21,2%, iar Laos a coborât de la 5,7%, la 5,2%, ilustrând suspiciunea națiunii (pe care Parlamentul grec este menit să o reprezinte), că înțelegerile cu UE la care a convenit noul Guvern nu ar urmări, cu adevărat, interesele Greciei.
     Concluzia se impune, în condițiile în care 60% dintre cei chestionați sunt de acord că Papademos, fost vicepreședinte al Băncii Centrale Europene, este cea mai bună șansă a Greciei să rămână în Zona Euro și deci coborârea în preferințele electoratului poate fi explicată doar prin creșterea proporției de greci care ar vrea să se întoarcă la drahmă.
    Â
*Â CIFRE PRECISE, ÎNȚELESURI TULBURI
     Prima țintă a lui Papademos este să asigure legendara tranșă de 8 miliarde de euro, promisă de partenerii din Zona Euro și FMI, despre care predecesorul său Giorgios Papandreou afirmase, la mijlocul lunii septembrie, că este absolut necesară, deoarece Statul Grec nu mai are bani decât pentru două săptămâni, după care urmează falimentul țării (în care, de fapt, se află de mult mai mult timp) și au trecut, de atunci, două luni, fără ca Grecia să primească tranșa și fără ca Grecia să fie declarată oficial în faliment (ceea ce conform practicilor europene de anul ăsta, nu mai este o surpriză, după cum nimeni nu mai bagă de seamă că scadența de 1 octombrie, la care, oficial, Grecia ar fi trebuit să dea faliment, s-a mutat pe 1 decembrie, deși niciun ban nu i-a mai intrat între timp).
     Se spune că banii aceștia i-ar ajunge Greciei până în luna martie, adică până la scadența mandatului cu care a fost investit Cabinetul Papademos.
     A doua sarcină a lui Papademos este să asigure ajutorul de 130 de miliarde de euro, reconfirmat la 26/27 octombrie de Uniunea Europeană, în înțelegerea de la Bruxelles, care a implicat șefii statelor UE, liderii Comisiei Europene, FMI și băncile private, subiect pe care fostul premier grec Papandreou a amenințat că îl va supune Referendumului, declanșând un uriaș scandal printre capetele Uniunii Europene, încheiat cu demisia lui și aducerea noului executiv al Greciei - o lecție a noului înțeles pe care actuala Europă îl atribuie noțiunii de "democrație".
     Totuși, Cabinetul Papademos nu poate fi acuzat de conformism și docilitate față de interesele creditorilor străini, cât timp nu există alternativă la soluția avansată prin înțelegerea de la 26/27 octombrie, care prevede, aparent foarte generos, pe lângă sprijinul de 130 de miliarde de euro, iertarea a jumătate din datoria Greciei către investitorii privați.
     Nu se știe, însă, dacă tăierea datoriilor la jumătate și sprijinul financiar, însoțite de înăsprirea chiar mai severă a regimului de austeritate pe care, oricum, îl suportaseră grecii, vor putea scoate Grecia, în nouă ani de privațiuni, de acum încolo, la lumina unei proporții de 120% între datorie și Produsul Intern Brut, în schimb, caracterul tăios al privațiunilor este cert.
    Â
*Â CURSĂ‚ PATRIOTICĂ‚ CONTRACRONOMETRU
     Lucas Papademos a intrat, prin urmare, într-o febrilă cursă patriotică contracronometru, inițiind negocierile de înjumătățire a datoriilor Greciei de peste 200 de miliarde de euro către creditorii privați, în chiar noaptea de miercuri care a urmat validării sale ca premier, a doua zi, joi, s-a întâlnit, la Luxemburg, cu președintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, care a coordonat lucrările de elaborare tehnică de la baza înțelegerii din 26/27 octombrie, a programat o întâlnire pentru luni cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și cu președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, proiectând ca marți să se întoarcă la Luxemburg, în timp ce "troika" alcătuită de Zona Euro, Banca Centrală Europeană și FMI (reprezentate de Matias Mors, Klaus Mazouch și Poul Thomsen) s-au întâlnit sâmbătă, în Grecia, cu liderii celor trei partide care susțin noul guvern, toate astea în vederea obținerii tranșei de 8 miliarde de euro despre care nu mai știm dacă realmente este necesară pentru altceva decât ca să evite declararea oficială a falimentului Greciei.
     Pare că sunt doar negocieri sub amenințarea unui anunț public, deși realitatea este aceeași, și cu anunț și fără el.
    Â
*Â AJUTORUL PENTRU GRECIA NU RĂ‚MÂNE ÎN GRECIA
     Analiștii au aproximat că doar 42% din ajutorul financiar de 8 miliarde va rămâne în Grecia, în timp ce majoritatea de 58% va rămâne în afara țării, pornind de la prezumția că suma reprezintă rata trimestrială necesară Greciei.
     O proporție de 19% din ajutor va finanța excesul de cheltuieli al statului (1,5 miliarde).
     Creditorii greci vor primi 23% (o rată de 1,85 miliarde, în contul celor 75 de miliarde cu care băncile grecești au finanțat statul și a celor 25 de miliarde de la alți creditori greci).
     Pentru cele 55 de miliarde de euro plătite de Banca Centrală Europeană pe obligațiuni grecești, aceasta va primi 18% din ajutorul de 8 miliarde acordat Greciei (1,45 miliarde).
     Băncile și instituțiile financiare străine aproximează împrumuturi acordate Greciei de 175 de miliarde, astfel că vor primi 40% din tranșă (3,2 miliarde).
     Un miliard de euro este o sumă cât oceanul pentru un individ, este cât un lac pentru o țară și cât un păhărel pentru un continent, care-și socotește datoriile în trilioane; observăm, însă, cum Europa își drămuiește păhărelele ("a drămui" vine de la "drahmă"), după ce a înecat continentul în credite.
     Dintre băncile europene, cele franțuzești sunt cele mai expuse la datoria Greciei (55,7 miliarde de euro) conform datelor din luna iunie de la Banca Reglementelor Internaționale; urmează băncile germane (21,4 miliarde), cele britanice (12,6), portugheze (10,1), americane (8,4), olandeze (4,4), italiene (3,7) și elvețiene (3,4).
     La prima vedere, cele mai interesate bănci din lume de binele Greciei sunt băncile franțuzești, pentru că dacă Grecia ar redeveni solvabilă, atunci ele și-ar putea recupera banii, ba chiar, francezii ar trebui să fie dispuși să le reducă din datorie, ca să-și poată recupera banii măcar în parte.
     Dar, finanțele sunt ceva mai complicate.
     Finanțele reușesc să transforme albul în negru.
     Pentru că, paradoxal, unele dintre băncile creditoare, inclusiv dintre cele franțuzești, ar putea fi cele mai interesate în falimentul Greciei.
     Un interes fierbinte...
    Â
*Â CREDITORUL CARE VREA FALIMENTUL DATORNICULUI
     O parte dintre creditorii pe datoriile suverane și-au asigurat drepturile bănești cumpărând CDS-uri (Credit Default Swap) - un fel de "polițe de asigurare" contra falimentului celui dator, un instrument existent de la începutul anilor '90, dezvoltat după 2003, ajungând să antreneze o valoare de 62 de trilioane de dolari, la începutul anului 2008, drastic retezată la 26,3 trilioane, anul trecut, de efectele crizei subprime, la care a participat drept una dintre cauze.
     Una dintre diferențele majore dintre polițele de asigurări clasice și CDS este că deținătorul de CDS nu este obligat să dețină și creditul pentru care s-a asigurat, iar creditul poate fi subiectul unor multipli valorici în CDS, care nu este raportat autorității de supraveghere a pieței.
     Dacă CDS-ul neutralizează îngrijorarea celui care dă banii cu împrumut, pentru că, oricum își va încasa banii - fie de la debitor, fie (în cazul că debitorul dă faliment) de la vânzătorul CDS-ului -, deținerea de CDS-uri de către cei care nu au dat credite îi face extrem de interesați în falimentul debitorului, pentru că, în acel caz, vor încasa contravaloarea unor credite pe care nu le-au acordat niciodată.
     Pe cât de transparentă este piața împrumuturilor, astfel că, mai înainte am putut vedea cine și în ce sume este expus la datoriile Greciei, pe atât de netransparentă este piața CDS-urilor.
     De aceea, nu putem ști dacă băncile care au acordat Greciei împrumuturi sunt solidare cu interesele Greciei, sau dacă, dimpotrivă, nu care cumva au achiziționat CDS-uri în exces, care le-ar aduce câștiguri fabuloase, în cazul falimentului elen.
     Vineri, în sfârșit, Comisia Europeană a comunicat că interzice folosirea "naked CDS" (a "CDS-urilor nude", adică a acelor asigurări care nu însoțesc împrumuturile).
     Comisarul pentru piața unică Michel Barnier a afirmat că "naked CDS" crește instabilitatea, accelerând fluctuațiile de preț ale datoriilor pe piața secundară și că, deși nu sunt cauza principală a crizei, totuși agravează declinul prețurilor.
     Doar că interdicția practicii "naked CDS"-urilor este, deocamdată, doar o "excomunicare": ea ar urma să intre în exercițiu, abia peste un an, în noiembrie 2012.
     Va mai exista Grecia la acea dată?
    Â
*Â UN SCENARIU RATAT: REVENIREA LA DRAHMĂ‚ - COMPARÂND DOUĂ‚ DEZASTRE
     Toată lumea s-a speriat de scenariul publicat în vară de Union des Banques de Suisse, care arăta că ieșirea vreunei țări din Zona Euro și revenirea la moneda națională ar avea consecințe dezas-truoase pentru țara care s-ar încumeta la o astfel de opțiune, conducând la înjumătățirea Produsui Intern Brut, în primul an, urmată de alte diminuări în anii consecutivi.
     De aici, a rezultat tuturor concluzia că ieșirea din Zona Euro este o alegere imposibilă.
     Totuși, nimeni nu a făcut o comparație a dezastrului descris la ieșirea din Zona Euro, cu dezastrul imaginabil prin rămânerea în Zona Euro.
     Pentru că ceea ce i se cere Greciei ca să primească ajutorul de 130 de miliarde este un dezastru național.
     Ideea este că, în schimbul acestor bani și a tăierii de datorii, Grecia să impună un plan de austeritate draconică asupra populației, care să conducă, până în anul 2020, de la o proporție de 200% a datoriei suverane față de Produsul Intern Brut, la o proporție de 120%.
     Ce au suportat grecii în acești ani din urmă, va fi floare la ureche față de ceea ce urmează în viitorii nouă ani - nu sănătate, nu pensii, nu curățenie și întreținere administrativă, nu haine, nu mâncare, în schimb muncă multă foarte prost plătită.
     La capăt, este discutabil că ținta de 120% va fi atinsă, pentru că regimul de austeritate va diminua indiscutabil Produsul Intern Brut, astfel că, în 2020, când copii de zece ani de acum vor deveni niște tineri extrem de slăbănogi și extrem de needucați, singura realizare a Greciei va fi că, pe teritoriul său, plățile se fac în euro.
     Dacă, dimpotrivă, se declară în faliment și iese din Zona Euro, datoria Greciei scade brusc la zero!
     Fracția dintre datorie și Produsul Intern Brut se ridică instantaneu la valoarea zero.
     Peste asta, vine dobânda de 4% pe care Grecia o plătea, în medie, la împrumutul de 350 de miliarde de euro și care, în această variantă, n-ar mai plăti-o.
     Asta înseamnă, în echivalent euro, un plus de 14 miliarde pe an, în vistieria țării.
     Băncile vor trebui să fie naționalizate, ceea ce n-ar fi o mare problemă cât mare parte din riscul lor stă pe umerii Băncii Centrale Europene, în schimb va fi o problemă grea să fie asigurate depunerile.
     Pensiile vor fi și ele afectate, dar aceste probleme sunt similare și în varianta menținerii în Zona Euro.
     Finanțarea pentru trecerea la drahmă ar putea fi găsită cu ușurință la China, Brazilia, India, Rusia și Africa de Sud, adică, la acele țări care, fără să refuze net sprijinul pentru Zona Euro, totuși tărăgănează să dea un răspuns categoric și negociază la sânge cu Uniunea Europeană, îngenunchind-o.
     Evident, grecii nu ar scăpa de regimul de austeritate, nici în varianta reintroducerii drahmei.
     Dar ar da un alt sens istoriei lor contemporane.
     Un sens în prelungirea orgoliului lor din antichitate.Â
MAKE
