Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 25-04-2024)
EUR 4.9763 RON
USD 4.6386 RON
GBP 5.8067 RON
CHF 5.0843 RON
XDR 6.1159 RON
XAU 346.893 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Slovacia: Stare de urgență în 15 spitale. 2.000 de doctori au demisionat
Stire publicata in
Actualizat Slovacia: Stare de urgență în 15 spitale. 2.000 de doctori au demisionat

Guvernul slovac a declarat stare de urgență în 15 spitale publice, după ce 2.000 de doctori au demisionat din cauza salariilor prea mici, relatează Bloomberg.

Starea de urgență intră în vigoare începând de azi și va permite guvernului să forțeze doctorii să rămână pe posturi, în ciuda demisiilor care intră în vigoare la 1 decembrie, sau medicii riscă să meargă la închisoare, a avertizat premierul Iveta Radicova, aseară, la Bratislava.

Guvernul a oferit medicilor o creștere salarială de 300 de euro pe lună, pe care doctorii o consideră "inadecvată".

Ministrul Sănătății a spus că aceasta este creșterea maximă ce poate fi oferită de guvern, în acest moment, când cea de-a doua țară săracă din statele Zonei Euro trebuie să facă față crizei economice, potrivit sursei citate.

Promisiuni guvernamentale

Premierul Iveta Radicova și ministrul Sănătății, Ivan Uhliarik, au anunțat că starea de urgență nu se aplică doctorilor care nu și-au anunțat demisia și că salariile celor care au demisionat, dar vor fi forțați să se prezinte la muncă, nu vor fi reduse, așa cum s-a precizat inițial.

Guvernul a mai precizat că directorii spitalelor trebuie să se supună prevederilor Codului Muncii din Slovacia, referitoare la starea de urgență. Radicova a precizat că situația de urgență va dura doar câteva zile, maximum o săptămână, la 6 din cele 15 spitale.

Cabinetul a decis, de asemenea, să implementeze măsuri de raționalizare, de la 1 decembrie, pentru a crește numărul saloanelor și al clinicilor. Prim-ministrul le-a cerut doctorilor să reconsidere oferta făcută de autorități, reamintid că ea respectă medicii și munca pe care aceștia o fac, dar statul nu-și permite să le ofere o creștere salarială mai mare de 300 de euro pe lună. 

Asociația Sindicatelor Medicilor a declarat, la sfârșitul lunii septembrie, că 2.411 medici și-au depus demisiile din funcție în 34 de spitale din Slovacia. Se pare că între timp 400 dintre aceștia și le-au retras. În total, 7.500 de doctori lucrează în spitalele de stat din țară.

Sindicatele au patru revendicări principale: modificarea Codului Muncii, schimbarea sistemului de finanțare a spitalelor de stat, stoparea transformării spitalelor în companii pe acțiuni și creșterea salariilor angajaților din sistemul de sănătate.

Publicat la 30-11-2011 11:46, Sursa www.evz.ro