Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 22-04-2024)
EUR 4.9758 RON
USD 4.6712 RON
GBP 5.7677 RON
CHF 5.1247 RON
XDR 6.1419 RON
XAU 354.477 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Buzău: Tânără speranță a muzicii populare, bătută crunt în fața școlii
Stire publicata in

Una dintre tinerele reprezentante ale muzicii populare buzoiene, Teodora Bârsan, elevă în clasa a opta la Școala 11, a trecut aseară prin clipe de groază, la scurt timp după ieșirea de la ore. Adolescenta  a fost bătură violent de patru fete și un băiat, chiar în fața școlii, după care a ajuns la spital cu dureri la spate și în zona capului.

Gigi Bârsan, tatăl Teodorei, povestește că s-a speriat în momentul în care a fost sunat de fiica sa să îi ceară ajutorul. "M-a sunat pe la 18.30 și disperată mi-a spus să vin să o iau din fața școlii pentru că a fost bătută de un grup format din patru fete și un băiat. Au împins-o în fața unui taxi, au trântit-o la pământ, i-au rupt părul din cap, au lovit-o cu picioarele în spate. Este pentru a treia oară când este bătută la școală de acest grup care nu știu ce are cu ea", spune tatăl Teodorei Bârsan.Acesta a ajuns cu fiica sa la spitalul județean unde, la ora redactării articolului, încă așteptau să intre la radiografie. "O doare spatele în partea stângă, în zona coastelor, și are un cucui la cap. Cu rezultatele analizelor o să merg la poliție să fac plângere", precizează Gigi Bârsan.Tatăl Teodorei spune că agresiunea s-a produs în apropierea Școlii numărul 11. "Am vorbit și cu domnul director al școlii care l-a luat la întrebări pe paznicul de serviciu dacă a văzut ce s-a întâmplat. Acesta i-a zis că nu a văzut nimic. Este inadmisibil așa ceva. Se pare totuși că au văzut niște colegi de clasă de-ai Teodorei . Nu înțeleg ce au avut cu fata mea", spune tatăl Teodorei.Tânăra solistă tocmai s-a întors cu un important premiu din Republica Moldova iar pe 1 decembrie, de Ziua Națională, avea programate înregistrări la un post local de televiziune și un recital la Râmnicu Sărat. Traumele suferite dar și șocul psihic i-ar putea da peste cap tot programul.

Publicat la 01-12-2011 02:45, Sursa www.adevarul.ro