Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 17-08-2022)
EUR 4.8849 RON
USD 4.8018 RON
GBP 5.8119 RON
CHF 5.0503 RON
XDR 6.3298 RON
XAU 273.737 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Woody Allen, cu și fără mască
Stire publicata in

Timid sau obraznic, disciplinat sau haotic, tradiționalist sau rebel? Identitatea lui Woody Allen, regizor, actor, scenarist, dramaturg, muzician și scriitor, rămâne indecisă între extreme. "Sunt fan Woody Allen"œ este o expresie care a intrat de multă vreme în conversațiile de zi cu zi.

Ea e prezentă atât în dialogurile față în față, cât și în mediul virtual, cel puțin în Europa și în SUA. Admiratorii cineastului american sunt nenumărați și, majoritatea, cu state vechi. Îi știu filmele aproape pe de rost și citează din replicile savuroase cu care s-au delectat, unii i-au văzut și piesele de teatru jucate pe Broadway, iar norocoșii l-au zărit la festivaluri de cinema sau l-au ascultat cântând la clarinet într-un club din Manhattan.

Totuși, deși este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din ultima jumătate de secol, unul dintre cei care nu par niciodată în pană de inspirație și merg pe un drum sigur, Woody Allen rămâne o personalitate nedezvăluită. Identitatea lui se conturează și se disimulează, de ani buni, între filmografie și biografie. În 1993, după ce terminase treaba la volumul "Woody Allen about Woody Allen"/ "Woody Allen despre Woody Allen", publicat inițial în Suedia, editorul Stig Björkman scria în prefață:  "Woody Allen, așa cum l-am cunoscut lucrând la această carte, nu prea seamănă cu persoana cu care ne-am obișnuit de pe ecran, lup singuratic și nevrotic incurabil, personaj în suferință, care-și plânge de milă, înfruntând lipsuri pe care pare să le dezvăluie masochist: ipohondrie, egocentrism, nehotărâre și alte fobii, mai mult sau mai puțin definibile. Am descoperit, în schimb, un om sârguincios, disciplinat și hotărât, un artist serios și conștient, cu pretenții mari de la el însuși, care refuză orice compromis când vine vorba despre arta și despre opiniile lui. Viața lui personală se desfășoară în spatele unui scut de apărare, iar cea oficială este redusă la minimum. Face excepție aproape fiecare seară de luni, când cântă la clarinet într-o formație de jazz clasic, la Michael's Pub, în Manhattan. Poate că muzica rămâne principala lui sursă de inspirație".

Un adolescent plictisit

Născut pe 1 decembrie 1935 la New York din părinți imigranți, de origine iudaică, Allen Stewart Konigsberg a crescut în Manhattan, obișnuindu-se cu certurile dintre doi părinți temperamentali. Baseballul îi plăcea mai mult decât școala și-și impresiona colegii cu giumbușlucuri de iluzionist. În adolescență, a început să scrie bancuri și povestiri comice pe care le vindea, iar la 17 ani câștiga mai mult decât părinții săi la un loc. Cineastul faimos peste ani avea să recomande studiul "socratic",  nu pe cel profesat în școlile americane. "Educația mea a fost o dezamăgire. Am învățat la mai multe școli pentru profesori cu tulburări mintale", a povestit el mai târziu, în spiritul ironiei și al autoironiei cu care a cucerit lumea. 

După liceu, a studiat comunicarea și filmologia la New York University și la City College of New York, unde s-a plictisit, plecând pe o cale netezită de talentul său ieșit din comun și de farmecul emanat de o personalitate contrariantă.

Terapia prin filme

Filmul, literatura, filosofia, psihologia, psihanaliza, umorul evreiesc și muzica a ales să le studieze de unul singur. Din 1961, când s-a angajat actor de stand-up comedy într-un bar din New York, și până acum, în 2011, când a ajuns pe marile ecrane "Miezul nopții la Paris", cel mai recent film al său, și-a creat o identitate fără rival, sfidând mereu convențiile sociale și mondene, tradiționalismul, habotnicia și snobismul deopotrivă.

Tot la început, în 1962, a inventat pentru spectacolele sale un intelectual nevrotic, irascibil și timid. Acesta și nenumăratele lui avataruri aveau să fie masca principală sub care se ascunde Woody Allen. "În viața de zi cu zi lucrez tot timpul. Exersez la clarinet. Am o familie și mă zbenguiesc cu micuții (cei doi copii adoptați împreună cu soția sa - n.r.). În filme, joc mereu un personaj tensionat, emoționat, nebun, nevrotic, glumeț, exagerat, bâlbâit. Dar eu nu sunt bâlbâit. Sunt absolut competent", spunea recent într-un interviu, derutându-și încă o dată admiratorii.

Intelectualul nevrotic se plimbă, sub diferite chipuri, inclusiv sub cel al inventatorului său, în filmele care l-au făcut celebru. Admirator al lui Chaplin, Bergman, Fellini și Kubrick, Woody Allen a făcut primul film ca scenarist, în 1965, când a apărut "Whats New, Pussycat?"/ "Ce-i nou, pisicuțo?", iar un an mai târziu numele pe care și l-a luat în adolescență a apărut, pentru prima dată, la poziția "regizor", pe afișul unei producții cinematografice. De atunci și până azi, s-a jucat ca actor, regizor, scenarist și producător, fermecând și publicul larg, și cinefilii cei mai pretențioși.  "Fac filme pentru terapia mea personală, așa cum bolnavii internați în spitalele de psihiatrie croșetează coșulețe, fiindcă li se spune că e o terapie care le face bine. Fac filme pentru că, dacă nu lucrez, mă deprim - am tot timpul din lume, cad pe gânduri și încep o introspecție morbidă."

Umorul, morbid sau altfel, scepticismul, inteligența cristalizată în replici de neuitat, întâmplările care par cât se poate de prozaice, dar nu sunt, funcționează ca ingrediente principale în toate peliculele realizate de Woody Allen, colecționar al celor mai prestigioase distincții din lumea filmului.

Mărturie a talentului său, a spiritului de frondă, exprimat printr-o franchețe vecină cu grosolănia, în viață și în artă, stau creații precum "Tot ce-ați vrut să știți despre sex, dar v-a fost teamă să întrebați", "Annie Hall", "Comedia erotică a unei nopți de vară", "Trandafirul roșu din Cairo", " Soți și soții", "Manhattan", "Blestemul scorpionului de jad", "Misterul crimei din Manhattan", "Delicte și fărădelegi", "Match Point", "Vicky Cristina Barcelona", "Vei întâlni străinul din visele tale". Acestea sunt doar câteva dintre filmele aflate la loc sigur în filmografia cineastului și, deopotrivă, în cinematografia secolelor XX și XXI.

Un singur regret

Biografia stă sub semnul hazardului, spune Woody Allen, iar hazardul, cel care hotărăște relațiile dintre muritori, este inexplicabil. La fel e și amorul, care de-a lungul anilor i-a dat mare bătaie de cap artistului căruia-i repugnă covorul roșu - deși pășește pe el și din când în când și, ori de câte ori o face, câștigă un premiu important. Numele soțiilor, iubitelor, amantelor și prietenelor din viața lui se înșiră pe o listă lungă. Ea începe cu Harlene Rosen, adolescenta de 16 ani pe care a luat-o de soție când avea 19 ani, le include pe Louise Lasser, Diane Keaton, Stacey Nelkin, Mia Farrow și se încheie, pentru moment, cu Soon-Yi Previn, fiica adoptivă a Miei Farrow.

În 1992, aceasta, pe atunci partenera de viață a cineastului, a descoperit fotografii nud ale lui Soon-Yi Previn (20 de ani), făcute de Woody Allen, care a recunoscut că are o relație cu tânăra exotică și și-a atras astfel critici și proteste. În 1997, cei doi s-au căsătorit la Pallazzo Cavalli din Veneția și au adoptat doi copii. În primăvara anului 2011, cineastul i-a spus unui jurnalist de la Reuters: "Ce scandal? M-am îndrăgostit de fată și am luat-o de nevastă. Suntem căsătoriți de aproape 15 ani. N-a fost niciun scandal, dar oamenii spun că a fost. Iar mie îmi place, pentru că, atunci când o să plec pe lumea cealaltă, o să-mi facă plăcere să zic că am avut și eu parte de un scandal savuros în viața mea".

Dincolo de savoare, dincolo de masca intelectualului nevrotic pe care l-a jucat în filme, dezvăluind ceva din el însuși, Woody Allen rămâne un necunoscut pentru cei care-l știu doar din filme. Orele dedicate clarinetului, filmărilor, scrisului sau plimbărilor cu bicicleta și pe jos reprezintă mare parte din viața acestui alergător de cursă lungă, același care a spus tranșant: "Singurul meu regret este că nu sunt altcineva". Dacă din aceste cuvinte se vede  histrionul sau omul Woody Allen nici nu mai contează.

"Fac filme pentru terapia mea personală, așa cum bolnavii internați în spitalele de psihiatrie croșetează coșulețe."

Woody Allen

actor

"Educația mea a fost o dezamăgire. Am învățat la mai multe școli pentru profesori cu tulburări mintale."

Woody Allen

actor

Întâi mori și după aceea te naști

"În viața următoare aș vrea să-mi retrăiesc această viață, dar în ordine cronologică inversă. La început o să fiu mort. Apoi o să mă trezesc la o casă de bătrâni, simțindu-mă din ce în ce mai bine în fiecare zi. Mă vor da afară pentru că sunt prea sănătos, o să mă duc să-mi iau pensia, iar după aceea, când mă apuc de muncă, o să primesc un ceas de aur și o să petrec chiar în prima zi. O să muncesc 40 de ani, până când o să fiu suficient de tânăr să-mi placă să mă pensionez. O să petrec, o să beau, o să trăiesc promiscuu, după care o să fiu gata să merg la liceu. Apoi o să fac școala gimnazială, o să fiu puști, o să mă joc. N-o să am nicio răspundere, o să fiu copil până o să vin pe lume. Iar ultimele nouă luni o să mi le petrec plutind într-un spațiu ca un spa, cu încălzire centrală și room-service la dispoziție, într-un loc care se mărește pe zi ce trece, și apoi voila!, o să se termine orgasmic!"

Acest fragment este cuprins într-un volum de Woody Allen, netradus în limba română. Cei pasionați de lumea și de filmele lui, care nu au acces la o limbă de circulație internațională, îl pot descoperi pe artist și în "Anarhie pură" și "Apărarea invocă nebunia", cărți traduse și publicate la Editura Humanitas. 

Îi plac

- Atmosfera din Manhattan, cea de azi și cea de acum jumătate de secol, Parisul noaptea, Veneția în orice anotimp, Barcelona, așa cum apare în "Vicky Cristina Barcelona".

- Cărțile așa-zis minore, străbătute de un fir absurd.

- Antieroii ca Holden Caulfield, din romanul său preferat, "De veghe în lanul de secară", de J.D. Salinger.

- Vremea întunecată și ploioasă, în viața reală, în fotografii și în filme ca "Delicte și fărădelegi" (1989).

- Primăvara, vara, călătoriile, plimbările cu bicicleta.

Îi displac

- Ideea că Dumnezeu e un judecător de care trebuie să te temi

- Prețiozitatea din oameni, haine, cărți, filme

- Cărțile sacrosancte, precum "Război și pace" de Lev Tolstoi.

- Corectitudinea politică, care aduce situații ridicole.

- Petrecerile aniversare, pe care le consideră deprimante: "Oamenii sunt un peisaj atât de de trist când încearcă să facă din așa ceva un mic eveniment, ca să dea puțin sens vieții, să aducă un simbol și un ritual, dar la sfârșit se duce tot pe apa sâmbetei".

Publicat la 17-12-2011 20:45, Sursa www.adevarul.ro