Decedați: 15.815. Dispăruți: 3.966. Clădiri distruse: peste 1.000.000. Impactul economic: 610 miliarde de dolari (280 de miliarde ca efect imediat și alte 330 în următorii cîțiva ani). Acesta este bilanțul oficial al devastatorului cutremur din Japonia din 11 martie 2011, publicat în octombrie. 

La 8 luni de la catastrofă, JTI România a produs, pentru una dintre Întîlnirile sale, un spectacol comemorativ destinat strîngerii de fonduri pentru Japonia: Requiem. Nu știi nimic despre mine, cu dansatorii Motoko Hirayama și Răzvan Mazilu, pe muzica lui Karl Jenkins (care conține o dualitate Occident-Orient în care Orientul e reprezentat de cîteva poeme japoneze "“ haiku "“ despre moarte). Două culturi diferite se întîlnesc și încearcă să se apropie, dar înainte de apropiere este nevoie de cunoaștere. Din acest punct încep traseele celor doi dansatori, mai întîi către sine și apoi unul către celălalt. Dinăuntru în afară, din sine în lume.

Dansatoare cu experiență (i-aș zice "divă", dar i se potrivește mai degrabă noțiunea de "star"), Motoko Hirayama are precizia unui haiku. Trupul ei minion concentrează acțiuni cristaline, exactitatea formelor se citește în cea a mișcării, gesturile taie aerul cu claritate, corpul micuț desenează neașteptate contururi contorsionate. Motoko își construiește cu precizie identitatea de "performer de dans contemporan în Japonia", o țară în care performanța face parte din viața cotidiană. Singurătatea dansatorului în sala de studiu, în compania exclusivă a barei de repetiții, exercițiul nesfîrșit al perfecțiunii, recluziunea ca stil de lucru sînt elementele autoportretului lui Motoko, conturate într-o dramaturgie precisă de expresie europeană (învățată, probabil, la compania din Bruxelles a lui Wim Vandekeybus, Ultima Vez, unde a studiat în 2001). În felul ei, Motoko definește stilul de viață japonez care s-ar putea concentra în expresia "perfecționează-te și învinge". O lume întreagă a văzut asta după cutremurul din martie cînd, grav lovită, națiunea japoneză a avut puterea de a o lua de la capăt, reconstruind și reconstruindu-se.

Un altfel de traseu identitar parcurge ca dansator în România Răzvan Mazilu. Lui i se potrivește definiția de "divă", este cel mai glamorous performer din dansul românesc (abordează dezinvolt și alte zone artistice, precum regia de teatru). Mazilu, asistat coregrafic de tînărul Vlad Merariu, alege o formulă performativă confesivă (text: Lorena Lupu). Se mărturisește cu o sinceritate dezarmantă despre școala de balet, cu obositoare și, uneori, umilitoare antrenamente, lupta cu vîrsta și "demonii" ei (cariera unui dansator e trecătoare ca florile de cireș, ca să folosim o expresie în ton cu subiectul), nesiguranța artistului și vulnerabilitatea lui. Poate că, dintre toate mărturisile făcute de Mazilu, cea referitoare la teama de a nu corespunde  "“ "dansului clasic, dansului contemporan, trendurilor din dansul contemporan, publicului și criticilor" "“ a fost cea mai dureroasă. După o muncă îndelungată, începută în fragedă copilărie, artistul vine în fața publicului așteptîndu-se la judecată (a spectatorilor, criticilor, confraților de breaslă) și, prin urmare, la execuție. Orice spectacol e o probatio diabolica pentru performer, care trebuie să ascundă însă angoasele sub masca siguranței. M-am confruntat de curînd cu această fragilitate a artistului care se autoinvestighează permanent și suportă cu greu un plus de reflexie din partea altora. Vulnerabilitatea mărturisită de Răzvan Mazilu este un model valabil pentru performerii din varii zone artistice.

Destinele personale le reflectă pe cele naționale. În Requiem. Nu știi nimic despre mine, Motoko Hirayama și Răzvan Mazilu se analizează pe sine, devin tipare identitare pentru artiștii de orice fel, de aici reconstruiesc regulile a două culturi diferite și sfîrșesc prin a se apropia unul de altul. A înțelege este primul pas către celălalt.

From deep in my heart
haiku de Issho

Din adîncul inimii mele
Cît sînt de frumoși
Norii de zăpadă din vest
 

Requiem. Nu știi nimic despre mine

Reprezentații: 30 noiembrie "“ Sibiu, 1 decembrie "“ Cluj, 3 decembrie "“ Timișoara
Muzica: Karl Jenkins
Coregrafia: Motoko Hirayama, Răzvan Mazilu, Vlad Merariu
Interpreți: Motoko Hirayama, Răzvan Mazilu
Concept: Răzvan Mazilu și Lorena Lupu
Text: Lorena Lupu
Scenografie: Mihai Păcurar
Foto: Tomoaki Minoda
o producție a Fundației PerfoRM cu sprijinul JTI