Stirile din
Cauta in Buletin de Ilfov
Curs Valutar BNR (din data de 18-03-2024)
EUR 4.9715 RON
USD 4.5614 RON
GBP 5.8088 RON
CHF 5.1628 RON
XDR 6.0731 RON
XAU 316.404 RON
Abonati-va la Newsletter
Pentru a va abona la newsletter introduceti adresa dvs. de e-mail si localitatea despre care doriti sa primiti noutatile.
Abonare Dezbonare
Dileme vesele și triste în 2011
Stire publicata in

În vremuri de criză, finalul de an nu mai este de mult un prilej de bilanț, cu bune și cu rele, decît poate pentru angajații multinaționalelor care primesc sarcina de a trage linie. Așadar, noi, cei de la redacția Dilema veche, am încercat să găsim răspunsuri la întrebări mai "umane", cum ar fi de pildă: La ce am rîs și la ce am plîns în 2011?.(A.P.)

● M-am bucurat primăvara, cînd a apărut pe piață sparanghelul alb, și toamna, cînd au început să se găsească rodii. M-am întristat tot primăvara, cînd n-a mai fost sezon de sparanghel, și, din nou, toamna, cînd rodiile s-au scumpit, pentru ca mai apoi să dispară. Am rîs la început și am plîns la sfîrșit. Cum altfel? Amicul Dejun 

● Am plîns cam mult anul acesta. Nici n-am terminat bine de plîns după Alex.Leo Șerban, că am rămas și fără Mircea Horia Simionescu, și fără M. Ivănescu, iar de curînd și fără Alex Tocilescu. Pentru mine, nici filmul, nici literatura, nici teatrul nu vor mai fi la fel. Am încercat să mai uit de aceste despărțiri ducîndu-mă pe la festivalurile mele favorite: la Sighișoara m-am bîțîit pe blues-ul lui Roberto Morbioli, la Gărîna am dansat pe bassul lui Avishai Cohen, la TIFF am văzut cu nod în gît filmul Nader and Simin. A Separation (r. Asghar Farhadi), la SONORO l-am descoperit pe compozitorul Artur Avanesov, la FILB am ascultat scriitori din toată Europa citind din cărțile lor încă netraduse, la concertul lui Pat Metheny am pus mîna și era cît pe ce să și păstrez una din penele lui, la Elvis Costello am aplaudat cît de tare am putut, să nu se simtă că sala era aproape goală... Altfel, în anul în care Pink Floyd au lansat Immersion Box Set cu toate albumele remasterizate, plus live-uri, remixuri, cîntece needitate, acustice și rarități, am citit un excelent roman "“ Pink Floyd în roșu de Michele Mari, traducere de Cerasela Barbone, Editura Polirom "“ de a cărei minunăție din păcate numai obsedații acestei trupe pot depune mărturie. A, și am lansat la noua librărie Bastilia antologia Primul meu porno (Editura ART), cea mai amuzantă carte românească a anului. Marius CHIVU  

● Niciodată toamna nu mi-a adus atîtea pierderi de prieteni; i-am plîns pe dinăuntru, incapabil de stoicism; cu tot ce mi-a mai rămas din produsul glandelor lacrimale, am rîs ca de obicei de mine în primul rînd, pentru cît de stîngaci sînt în evitarea patetismului. Radu COSAȘU 

● Dacă e vorba despre rîs, anul trecut am rîs cu două programe americane "“ căutați-le pe net, le veți găsi și legal, și mai puțin legal. Unul de știri false "“ Onion News Network. Țin minte episodul în care era un breaking news cu președintele Obama cel adevărat, găsit într-o pivniță. Se pare că fusese răpit imediat după jurămînt și înlocuit cu un impostor. Ceea ce explică multe, trebuie să recunoașteți. Iar al doilea este un serial documentar care se numește Penn & Teller: Bullshit! și analizează diverse teme dintr-o perspectivă libertariană, dar foarte haioasă.

Dacă e vorba despre plîns, cred că mi-au dat niște lacrimi citind cartea lui Llosa "“ Visul celtului. Și m-au apucat niște draci enormi citind ultimul Houellebecq "“ Harta și teritoriul. Pe scurt, în 2011, cei doi scriitori preferați ai mei și încă în viață au fost la poluri opuse. Llosa a produs unul dintre cele mai bune romane ale sale (și nu e ușor). Houellebecq a produs o mizerie de carte, cu personaje tîmpite (între care chiar el însuși). Cristian GHINEA 

● Anul 2011, culminînd cu ziua de 21 mai, a pus România mediatică sub semnul apocalipsei. Într-un sens ilar. La noi nu s-a întîmplat nici o catastrofă. Alții n-au fost atît de norocoși. Strecurate printre știrile mondene (care au declanșat involuntare hohote de rîs), am primit cu emoție știrile cutremurelor din Japonia și Noua Zeelandă. Apoi am aflat de cel din Turcia. A urmat stupefiantul atentat din Oslo. Cu cîteva luni înainte, avusese loc cel din Moscova. Acum, aproape de finele anului, a mai fost unul. În Liege. Toate s-au ițit de-a lungul anului nostru "catastrofic"œ, printre știrile noastre cu vedete înșelate de țigănci ghicitoare sau votarea unor pseudolegi ca cea privind eutanasierea cîinilor vagabonzi (și scandalul de mahala care i-a urmat). Și, pentru că vorbim de legi, ce e drept, la noi nu s-a petrecut nici o catastrofă. Dar avem o nouă lege a învățămîntului și încă o reformă a sănătății. În rest, sîntem bine mersi. Stela GIURGEANU 

● La noi, rareori, rîsul e rîs tot așa cum, rareori, plînsul e plîns, cînd ne referim la evenimente publice. De cele mai multe ori, rîsul și plînsul se amestecă. Cam așa o senzație am avut eu văzînd astă-toamnă cum o seamă de jurnaliști, analiști și chiar politicieni, chipurile serioși, s-au pornit a întoarce pe toate fețele, într-o serie de emisiuni televizate, o posibilă venire a prințului Charles pe tronul României. Am mai scris despre asta, dar continui să cred că o temă mai ridicolă nici că se putea. În pomenitele emisiuni s-a ajuns pînă la ideea că însuși președintele Traian Băsescu ar fi cel care trage sforile, așa încît să-l poată lăsa urmaș la conducerea țării pe fiul Elisabetei a II-a a Marii Britanii. Păi, ca să fie tacîmul complet, zic eu, de ce nu l-ar și însura cu fiica sa cea mică, după ce-l va fi despărțit de Camilla și-l va fi pus naș pe Barack Obama, numai așa, ca să vezi atunci axa Washington-Londra-București. Culmea e că "subiectul"œ inventat de români a fost preluat și de tabloidul britanic Daily Mirror. Andrei MANOLESCU 

● În 2011 am învățat ce înseamnă blazarea. Criza economică "“ acesta e cuvîntul-cheie de cîțiva ani încoace "“ s-a întins insidios în toate colțișoarele vieții cotidiene. Criza e acum de toate felurile: "a culturii"œ, "a educației"œ, "a gîndirii"œ, "de leadership"œ, "de ospătari și de frizeri competenți"œ, "a stîngii"œ, dar și "a dreptei"œ, ca să nu mai vorbim de "criza de alimente"œ din țările sărace, de "criza de hidrocarburi"œ care amenință statele dezvoltate sau de crizele de nervi prin care trec de fiecare dată cînd constat că iar nu mi-a fost virat salariul. Am învățat să le înțeleg pe toate și să mă resemnez cu gîndul că nici n-am cum să le contracarez. Nu mai rîd și nu mai plîng. Deci e bine. În 2012 s-ar putea să fiu chiar fericit. Matei MARTIN

● 2011 "“ desemnat de către ONU drept Anul Internațional al Pădurilor, dar și al Chimiei "“ a început binișor într-o zi de sîmbătă. În ianuarie, Dilema veche și-a sărbătorit majoratul. Nici nu ne-am dezmeticit, că repede-repede a venit peste noi Primăvara Arabă. În martie m-am înfiorat la aflarea veștii despre tsunami-ul din Japonia. În aprilie, m-am alăturat celor două miliarde de oameni care au urmărit "nunta secolului"œ "“ dintre Prințul William, Duce de Edinburgh, și Catherine Middleton. În iulie am fost șocată de tragedia din Norvegia, cauzată de atacul lui Anders Behring Breivik. Septembrie a fost luna unui Festival "Enescu"œ aflat la ceas aniversar. În cel mai însorit început de octombrie, ne-am bucurat la prima ediție a Festivalului Dilema veche, de la Alba Iulia.

Totuși, privind în urmă, văd un an care a stat, parcă mai mult ca alții, sub semnul morții. Liz Taylor. Alex. Leo Șerban. Sidney Lumet. Osama bin Laden. Muammar Gaddafi. Peter Falk. Mircea Ivănescu. Amy Winehouse. Johnny Răducanu. Steve Jobs. Liviu Ciulei. Alexandru Tocilescu. Andrei Blaier. Kim Jong Il. Cesária Évora. Václav Havel. Și atîția alții... Patricia MIHAIL 

● În 2011, dintr-un motiv sau altul, n-am prea fost pe nicăieri, nici măcar pînă la Ruse. Nu vreau să pară o dovadă de snobism sau de orice altceva, însă cred într-o viață itinerantă și că orice călătorie, mai ales cele în locuri cît mai îndepărtate de casă, te destupă la cap și te face pentru o vreme să privești lucrurile altfel. Dacă stai prea mult timp pe loc (cu toate că ești în permanență "conectat"œ și știi tot ce se întîmplă prin alte părți, dar pînă la urmă who cares?), lumea ta se îngustează, iar reperele devin meschine și se mută în vecinătate. Începi să te întrebi într-un mod stupid de ce naiba s-au certat Oana cu Pepe, te bucuri că ai parte și la noi de un show "occidental"œ precum Vocea României și te enervezi că, la inaugurarea Arenei Naționale, gazonul arată ca după război și că "iar ne-am făcut de rîs"œ.

M-am bucurat cînd minimarketul de la colțul blocului a dat faliment, pentru că vînzătoarele erau ca pe vremea ailaltă și dădeau ca rest gume de mestecat, m-am întristat cînd a murit bietul Costică, omul de serviciu care, chiar dacă era bețiv și dormea în ghenă, era un personaj demn de luat în seamă, m-am bucurat din nou cînd s-a reabilitat termic blocul de vizavi și lumea văzută pe geam s-a colorat dintr-odată, m-am întristat cînd au tăiat dudul în care mă cățăram cînd eram mică și într-adevăr am zîmbit cînd am descoperit mesajul scris cu vopsea albă pe asfaltul de pe Calea Moșilor: "Zîmbește către colegii tăi de trotuar!"œ. Adina POPESCU 

● Am plîns la cutremurul din Japonia (cu tot ce i-a precedat și urmat): a fost de-a dreptul inexplicabil, fără cuvinte, explicații/justificări.

Am plîns și am rîs deopotrivă la Melancholia lui Lars von Trier "“ mai ales la prima lui parte, cea a nunții ratate "“ filmul care mi-a marcat anul, și nu numai.

Am rîs curat (dar fără mari profunzimi) la Midnight in Paris al lui Woody Allen: entertainment peste medie, cu celebrități și întoarceri în timp... Iaromira POPOVICI 

● În 2011 am rîs și mi s-a strîns inima la Melancholia lui Lars von Trier. Am citit pe nerăsuflate romanul lui Franzen, Libertate, și autobiografia lui Andre Agassi, Open.

M-au emoționat peste măsură călătoria literară la New York și faptul că am ajuns în patria șampaniei franțuzești. Nu doar că am băut șampanie pe săturate, dar am experimentat lecturile en famille, un concept despre care nici nu știam că există. Imaginați-vă niște oameni care se oferă să invite rude, prieteni, vecini și să pregătescă o tratație după, să fii într-o casă înconjurat de copii și bunici, să citești și autorul să discute apoi cu ei despre text, să le răspundă la întrebări.

Am pierdut un om drag și încă nu m-am obișnuit cu gîndul. Am văzut din aer cei mai frumoși și mai copleșitori nori, în apropiere de Istanbul. Mi-am umplut sacul cu nuanțe de toamnă pe drumul care duce de la Șirnea spre Cheile Dîmbovicioarei, încît să-mi ajungă pînă la primăvară.

Am văzut documentarul Jiro visează la sushi (r: David Gelb) și, chiar dacă n-am ajuns la Tokyo, am mîncat unul foarte bun la New York. Ana Maria SANDU 

● Am murit de rîs la Madrid (2011 a fost anul literaturii române în Spania) undeva pe Calle de Alcalá cu Adriana Babeți. Mergeam noi așa, eu îi povesteam cele mai crunte demențe (literare) care îmi trecuseră recent prin cap, iar Adriana zicea ensimismada aha!, cînd am dat de o înghețătărie fabuloasă și Adriana a hotărît să facă cinste. Ne-am luat cîte-o triplă piramidă colorată, iar, la ieșire, din pricina supracornetului lucios, șefa amazoanelor a scăpat înghețata. Eu, precipitată și plină de remușcări (căci, nu tăceam deloc, deși aveam cea mai bună înghețată din lume sub nas), am dat să scot șervețele și-am scăpat-o, previzibil, și pe-a mea. Am amuțit amîndouă, apoi am izbucnit în rîs, cu vînzător cu tot, și-am mai cerut un rînd.

Am plîns rău de tot pe 1 decembrie, cînd am aflat că a murit Leon Volovici, nu doar pentru că odată cu el a dispărut un mod de a îngloba dileme cu adevărat insolubile, dar și pentru că, fără el, o anumită generozitate intelectuală și un anume fel de bunătate omenească au dispărut (cel puțin din preajma mea) pentru totdeauna. Simona SORA 

● Pentru mine, eroul anului 2011 este Lukanikos, un cîine maidanez care participă (cot la cot și bot la bot cu protestatarii) la manifestațiile anti-austeritate de la Atena, lătrînd cu toată convingerea la forțele de ordine. Aris Messinis, un fotograf al Agenției France Presse, declara: "Mai sînt și alți cîini vagabonzi la manifestații, dar numai Lukanikos ia parte cu adevărat la ele. Nu cred să fi fost dresat. De fapt, nu ascultă niciodată de nimeni."œ Uneori, de la cinism (etimologic vorbind) pînă la civism e doar un salt. Dan STANCIU 

● Anul trecut am avut dificultăți în a separa rîsu"™ de plînsu"™ în privința evenimentelor politice, sociale, economice și ețetera din societatea noastră. Bunăoară, după ce ani la rînd o sumedenie de deștepți au rîs și au făcut miștouri fine de OTV și DD, ne-am trezit că din prezicătorii și vorbăreții incontinenți de tot felul care-și făceau veacul la OTV a ieșit de-un partid care crește în sondaje. E de rîs sau de plîns? Guvernul a avut de lucru cu criza și, împins de la spate de FMI, a dres-o; acum ne propune să ne bucurăm că "n-am ajuns în situația Greciei"œ. Să ne bucurăm? Opoziția și-a făcut un fix din a-l da jos pe Băsescu, în rest înșiră vorbe goale, iar Victor Ponta reciclează puloverul ca recuzită revoluționară. E de rîs sau de plîns? Presa tipărită a ajuns pe marginea prăpastiei: s-ar putea ca în curînd să dispară ziarele tipărite. Și? Să ne bucurăm că am făcut saltul tehnologic direct la Internet, tablete, e-readers & co.? Sau să plîngem că "a patra putere în stat"œ o să piară în bună măsură pe mîna ei? Și altele...

Cred că asta va fi principala problemă/dilemă pentru 2012: cum să rîzi sănătos și cum să plîngi zdravăn. Cum să faci ca plînsul să nu se mai amestece în treburile interne ale rîsului. Și vițăvercea. Mircea VASILESCU 

● Am rîs cu gura pînă la urechi urmărind parada de pălării de la nunta regală. Dar eu rîd mai mereu cu gura pînă la urechi, așa că ăsta nu-i un indiciu.

Mi-au dat lacrimile cînd am aflat că au murit Amy Winehouse și Mircea Ivănescu (da, chiar în ordinea asta: eram la Gărîna și veștile ajungeau acolo gata încurcate). Îmi dau lacrimile cînd mă gîndesc (de aceea încerc să nu) că 2012 e un an pe care îl încep fără Alex. Leo Șerban. Luiza VASILIU

Publicat la 06-01-2012 16:45, Sursa dilemaveche.ro